Știu, scenariul sună fantezist, însă vremurile în care se vor ține aceste alegeri parlamenare și puternicul curent anti-PSD pe care îl resimt pot produce această surpriză. Sondajele aruncate pe piață, chiar dacă multe dintre ele sunt măsluite, arată că vremea partidelor balama s-a încheiat. Cu alte cuvinte, satelitul condus de Ponta, ProRomânia, are toate șansele să rămână sub pragul electoral. Vor mai fi și alte partide mici care vor lua voturi și vor fi sub aceeași linie: Ecologiștii, AUR, etc. Toate aceste eșecuri vor veni la pachet cu o redistribuire masivă.
În consecință, jucători parlamenari vor fi PNL, PSD, USR+, PMP și probabi UDMR (avantajat de abesenteismul generat de pandemie). Vor mai intra la pachet și ceva reprezentanți ai minorităților. Așa cum am văzut și la locale, USR-iștii vor negocia la rupere intrarea lor la guvernare. Liberalii vor trebui să renunțe la portofolii importante în guvern, pentru a satisface pofta lui Barna și Cioloș. Dar dacă liberalii vor lua un rezultat bun, la fel ca partidul lui Eugen Tomac, întreaga paradigmă s-ar putea schimba. Repet, totul pleacă și de la ideea unei redistribuiri masive de voturi.
În atare condiții, majoritatea s-ar putea face doar din PNL, PMP, UDMR și minorități. Este un scenariu de lucru, pe care cu siguranță cei de la PMP l-au luat în calcul. Am văzut zilele trecute un atac devastator al liderilor PMP la adresa lui Dacian Cioloș. ”Domnule Cioloș, ne-am uitat la consilierii și primarii USR+, care au refuzat să jure cu mâna pe biblie, exact ca marxiștii. Pe rit nou, nu se mai ard bibliile, doar sunt date la o parte. Ne uităm la gălăgia pe care o faceți doar pentru imagine, dar când trebuie să treceți la treabă, îi împingeți în față pe alții”, spunea comunicatul PMP. Acest atac nu cred că este întâmplător. La fel cum USR atacă guvernul Orban, sperând că va trage de acolo ceva procente electorale, la fel și cei din Mișcarea Populară speră să pescuiască alegători de dreapta. Iar cum electoratul USR este extrem de volatil, e posibil să și reușească. AMR: 2 săptămâni…
Comentează pe FACEBOOK