Europarlamentarul PNL Daniel Buda spune că în lume se poate muri şi de gloanţe, dar se poate muri şi de foame, atrăgând atenția asupra crizei cerealelor din Ucraina, care afectează și fermierii din România.
Întrebat, marţi, la Prima News, cum crede că ar trebui rezolvată criza cerealelor ieftine venite din țara vecină, europarlamentarul român a spus că încă din luna iulie a anului trecut a trimis o scrisoare șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care atrăgea atenţia asupra acestei situaţii, pentru că era o chestiune de timp să se ajungă aici, în condiţiile în care România a asigurat peste 60% din tranzitul de cereale din Ucraina către alte zone ale lumii.
„Am atras atenţia Comisia de Agricultură că în lumea asta se poate muri şi de gloanţe, dar se poate muri şi de foame dacă nu gestionăm în mod corect această problemă a cerealelor. (…)
Am văzut că în Austria, de exemplu, 25 la sută din cerealele care se consumă acolo sunt din Ucraina. Iată deci că aceasta problemă este una foarte mare. Sigur, plecăm de la premisa să fie foarte clar că noi sprijinim Ucraina şi evident că oamenii aceia mor acolo, mor pe front şi nu încape niciun fel de discuţie că trebui să fie sprijiniţi, dar în acelaşi fel trebuie să gândim aceste lucruri de maniera în care, într-adevăr, sectoarele agricole din Uniunea Europeană şi în speţă din România, pentru că ele sunt cele mai afectate, să nu aibă de suferit”, a mai afirmat Daniel Buda, citat de News.ro.
PSD a anunțat, luni, că va cere în coaliție suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina. Măsura eeste necesară deoarece compensările oferite de Comisia Europeană nu acoperă daunele suferite de fermierii români, spun social-democrații.
Comentează pe FACEBOOK













