Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani are în derulare o procedură în SICAP (Sistemul Informativ Colaborativ pentru mediu performant de desfășurare a Achizițiilor Publice) pentru achiziționarea „a șase unități clasice WC din lemn de rășinoase, cu dimensiunile de 120 cm x 120 cm x 220 cm, neracordabile la utilități”.
Întreaga achiziție se ridică la suma de 9.000 de lei și este pentru șase posturi de poliție rurale din județul Botoșani. „S-a luat decizia achiziției de lucrări de confecționare și înlocuire unități WC din lemn de rășinoase, pentru înlocuirea celor existente, degradate”, se mai arată în procedură, scrie botosaneanul.ro.
În județul Botoșani sunt funcționale 71 de sedii de poliție rurale și aproape toate au toalete în „fundul curții”. Sunt practic construcții din lemn neracordate la utilități și care, mai ales pe timpul verii, emană un miros pestilențial.
Situația este în contrast cu achiziția de bolizi. Pe 15 mai, în județul Botoșani au sosit primele două BMW 320i xDrive, cumpărate de IGPR printr-o licitație din 2022, iar în total, la nivel național, vor fi achiziționate 600 de modele BMW pentru polițiștii rutieri care efectuează misiuni de patrulare, supraveghere și monitorizare a traficului rutier, notează și G4Media.ro.
Comentează pe FACEBOOK













