duminică 21 aprilie 2024

Preafericitul Daniel merge în Parlament. Care este motivul

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, merge săptămâna viitoare în Parlament. Patriarhul BOR va sfinţi lunea viitoare capela din incinta Parlamentului.

 

Preafericitul Daniel merge săptămâna viitoare în Parlament

 

Preafericitul Daniel va sfinţi capela din incinta Parlamentului, situată la nivel P, zona intrării oficiale C1 şi va purta hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Capela se va afla sub jurisdicţia canonică şi administrativă a Arhiepiscopiei Bucureştilor. Construirea capelei a fost aprobată de conducerea Camerei Deputaţilor, la iniţiativa preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis.

Demersul se alătură celorlalte evenimente care pregătesc Anul Centenar al Patriarhiei Române şi reprezintă expresia legăturii apropiate a parlamentarilor cu ortodoxia românească.

Lăcaşul de cult urmează să fie un spaţiu de rugăciune, reculegere şi celebrare a slujbelor religioase pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în Palatul Parlamentului.

„Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia ceremonia de sfinţire a capelei luni, 25 martie, începând cu ora 17.00.

 Aceasta este situată la nivel P, zona intrării oficiale C1 şi va purta hramul Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.După sfinţirea capelei, vor susţine alocuţiuni Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă, şi preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred-Robert Simonis.

Sunt invitaţi să participe la eveniment membrii Guvernului României, parlamentari, precum şi conducători ai unor instituţii centrale şi ai cultelor religioase.

Capela se va afla sub jurisdicţia canonică şi administrativă a Arhiepiscopiei Bucureştilor.” anunță Camera Deputaților într-un comunicat de presă.

 

Preafericitul Daniel merge printre aleșii neamului

 

„E vorba de un spațiu în incinta clădirii Parlamentului. Este vorba de un memorandum care a fost aprobat la solicitarea mea, pentru a identifica acest spațiu care poate avea această destinație de capelă ortodoxă. Cred că suntem ultimul Parlament din Europa care nu are un astfel de spațiu. Știu că este o idee mai veche, s-a mai discutat despre ea. Ne dorim și am identificat un astfel de spațiu, am avut o corespondență și cu Patriarhia Română și, cel mai probabil, pe 25 martie, de Buna Vestire, vom sfinți acea capelă”, a declarat, luni, Simonis, la Parlament, potrivit News.ro.

El a mai spus că nu crede că această capelă va avea și un preot permanent.

Întrebat ce se întâmplă cu parlamentarii care sunt de astfel confesiuni religioase, Simonis a replicat că asta este „o discuție ulterioară”, iar dacă se dorește un alt spațiu pentru o capelă care să deservească mai multe religii, nu e nicio problemă.

 

CITITI SI: Un tânăr ‘evlavios’ a plecat cu moaștele acasă, de la Capela Cotroceni

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro