Primăria comunei Suteşti, județul Vâlcea, vinde microbuzele școlare pentru a plăti datoria la lăutari.
Primăria a fost executată silit de o trupă de lăutari care a cântat în urmă cu nouă ani la o sărbătoare a localităţii şi căreia nu i-a fost plătit onorariul, scrie Agerpres.
Primarul localităţii, Alin Dumbravă, a precizat marţi, 3 mai, că datoria iniţială a fost de 25.000 de lei, dar din cauza penalităților prevăzute în contract a ajuns la 520.000 de lei.
Primarul a anunțat că nu are soluţii pentru a le asigura elevilor din localitate transportul după ce microbuzele vor fi vândute, astfel că peste 100 de copii nu vor mai avea cu ce să ajungă la școală.
“Din păcate, aceasta este realitatea. Este o datorie care în momentul de faţă este de 5,2 miliarde de lei vechi către nişte lăutari din Satu Mare care au cântat la Ziua Comunei în 2013. Au fost aduşi pe un contract cu un onorariu de 25.000 de lei, dar care nu a fost achitat la timp de administraţia de la acea vreme, astfel că s-a ajuns la această sumă foarte mare pentru posibilităţile bugetului local.














