Primarul Chirca e gata să se dea iar cu PSD

Primarul municipiului Iași este din nou în centrul atenției. După ce a fost împroșacat cu iaurt de un participant la evenimentul sărbătoririi a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, se zvonește că acesta s-ar da iar cu PSD-ul.

Pentru că PNL şi USR-PLUS nu reuşesc să se pună de acord asupra unei forme de guvernare locală, Chirica a declarat luni că este „complet deschis“ la negocieri, indiferent de partidul care le iniţiază, potrivit Ziarul de Iași. Asta înseamnă cu PSD intră din nou în cărți.

„Nu avem încă conturată o decizie referitor la viceprimari pentru că trebuie să fie şi o decizie politică, iar aceasta aparţine şi celorlalte partide. Noi, PNL, nu avem o majoritate clară în momentul de faţă. Dacă USR, PSD sau PMP, împreună, sau pe rând, sau în diverse fracţiuni, consideră necesar că putem face şi acest pas, sunt complet deschis. Opţiunea noastră este clară pentru un post de viceprimar, dacă vor dori să ne dea şi al doilea post de viceprimar, o să-l luăm şi o să-l folosim în slujba oraşului nostru. Dacă vor dori să-şi nominalizeze un viceprimar, o să-l acceptăm“, a declarat edilul.

Revenind la incidentul din 24 ianuarie, amintim că Mihai Chirica a fost stropit cu iaurt iîn față de un protestatar supărat pe autorități.

 „Norocul meu, ca să fac aşa o scurtă glumă, că nu am intoleranţă la lactoză”, a spus după incident Chirica.

Potrivit presei locale, iaurtul îl viza pe preşedintele Iohannis, numai că acesta nu a venit la manifestările de de la Iași.

.

Comentează pe FACEBOOK