Deputatul PSD Patriciu Achimaș Cadariu, fost ministru al Sănătății în Guvernul Cioloș, a anunțat miercuri că îi îndemnă pe românii care merg pe urne pe 8 decembrie să o sprijine fără echivoc pe candidata USR, Elena Lasconi, în turul doi al alegerilor prezidențiale pentru că nu mai este timp pentru „poziții partizane”.
Lider PSD: Nu mai este timp de poziții partizane. Votați-o pe Lasconi
„Opțiunea mea fermă pentru al doilea tur este doamna Elena Lasconi. Și aș spune că nu mai este timp de poziții partizane. E nevoie chiar acum de un pact al forțelor democratice.Alternativa e un candidat care promovează antivaccinismul și alte teorii ale conspirației îndreptate împotriva medicinii alopate, fără să aibă studii, de parcă ar vrea să ne tragă înapoi în timp, în perioada inchiziției. Ca medic, cred că cel care face apologia legionarismului sau a altor extreme de acest tip, care au omorât oameni, se plasează în zodia criminalilor.”, a subliniat deputatul Patriciu Achimaș Cadariu, care este meserie chirurg și lucrază la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca, potrivit Hotnews.
Medicul a atras atenția că doar dacă Elena Lasconi va fi aleasă președinte, va fi garantată păstrarea apartenenței noastre la Uniunea Europeană și NATO, „dezideratele românilor au plătit cu sânge la Revoluție pentru a scăpa de dictatură și de influența nefastă a Rusiei”.
Deputatul clujean Patriciu Achimaș Cadariu (PSD) a fost ministru al Sănătății în perioada noiembrie 2015 – mai 2016, în Guvernul condus de Dacian Cioloș.
PREZIDENȚIALE. Doi candidaţi solicită CCR anularea alegerilor din primul tur
Potrivit site-ului CCR, Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu au depus fiecare câte o solicitare având ca obiect „anulare alegeri prezidenţiale în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”.
Cererile au fost înregistrate miercuri şi au fost trimise spre repartizare, transmite Agerpres.
În prezent europarlamentar, Cristian Terheş a candidat din partea Partidului Naţional Conservator Român şi a obţinut 95.782 voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, reprezentând 1,04%.
De asemenea, Sebastian Constantin Popescu a candidat din partea Partidului Noua Românie şi a fost votat de 14.683 de oameni, reprezentând 0,16% din totalul voturilor.
După soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor, CCR validează rezultatul din primul tur. Pe 29 noiembrie începe campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care are loc pe 8 decembrie.
Curtea Constituţională a României urmează să discute joi, la ora 11,00, solicitările lui Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Comentează pe FACEBOOK