luni 9 decembrie 2024

Producția agricolă a Uniunii Europene scade în 2023, dar România rămâne în top 10

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

În 2023, producția agricolă a Uniunii Europene a înregistrat o scădere de 1,5% față de anul precedent, ajungând la 537,1 miliarde de euro, conform datelor Eurostat. Totuși, România se numără printre țările din blocul comunitar care au înregistrat o creștere a valorii producției agricole de la an la an.

Scăderea din 2023 survine după un salt semnificativ de 19% în 2022, care a ridicat valoarea producției agricole la un record istoric de 545,4 miliarde de euro.

Acest declin a întrerupt un trend de creștere continuă început în 2010 și a fost cauzat în principal de reducerea volumului producției, cu un minus de 2,3%, în timp ce prețurile nominale ale produselor și serviciilor agricole au avut o creștere ușoară de 0,8%.

Țările cu creștere în producția agricolă

În ciuda scăderii generale a valorii producției agricole a UE în 2023, zece state membre, printre care și România, au înregistrat o creștere. Cea mai mare creștere a avut loc în Ungaria, cu 26%, urmată de Slovacia cu 12%, Luxemburg, Franța, Belgia și România.

Peste jumătate din valoarea producției agricole a UE a provenit în 2023 din culturile agricole, care au generat 273,6 miliarde de euro, în scădere cu 6% față de 2022. Sectorul creșterii animalelor a contribuit cu 39,9% din valoare, respectiv 214,3 miliarde de euro, în creștere cu 2%.

producția agricolă Uniunii Europene
romania in topurile productiei agricole

Restul de 9,2% a venit din serviciile agricole (25,4 miliarde de euro) și din activități neagricole (23,8 miliarde de euro).

Statele UE cu cea mai mare valoare a producției agricole

În 2023, patru state membre au generat mai mult de jumătate (57,8%) din valoarea totală a producției agricole a UE. Franța conduce clasamentul cu 95,8 miliarde de euro, urmată de Germania (76,1 miliarde de euro), Italia (73 miliarde de euro) și Spania (65,6 miliarde de euro).

Acestea sunt urmate de Țările de Jos (41,5 miliarde de euro), Polonia (36,8 miliarde de euro) și România, care a generat o valoare de 22,2 miliarde de euro. În total, aceste șapte state au fost responsabile pentru 76,5% din producția agricolă a Uniunii Europene în 2023.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Culin Valentina
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro