duminică 26 mai 2024

PSD a depus MOȚIUNEA. Pică Guvernul Orban?

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, după ce Executivul şi-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi.

Moţiunea este semnată de 208 parlamentari de la PSD şi UDMR, iar textul fi citit luni, de la ora 14.00, dar sunt puține șanse ca votul să aibă loc tot săptămâna viitoare.scrie Agerpres.

„Guvernul Orban trebuie demis de urgenţă nu doar pentru că această măsură de modificare a sistemului electoral în prag de alegeri încalcă standardele europene, dar – mai ales! – pentru că adoptarea acestor modificări se face în mod unilateral, fără consultare şi dezbatere, prin angajarea răspunderii de către partidul aflat la putere. Standardele europene electorale au fost stipulate exact pentru combaterea unor astfel de tentaţii ale partidelor de a schimba regulile în timpul jocului şi de a-şi crea astfel un avantaj în competiţia electorală”, arată iniţiatorii demersului antiguvernamental.

Potrivit documentului, prin moţiunea de cenzură se sancţionează tocmai încălcarea gravă a standardelor electorale.

„Cu fiecare angajare de răspundere, ordonanţă după ordonanţă, Guvernul PNL vrea să demonstreze tuturor că este groparul democraţiei româneşti! V-am avertizat public, în repetate rânduri, că există o linie roşie peste care nu se poate trece şi că modificarea legilor electorale cu atât de puţin timp înainte de alegeri este un abuz de democraţie. Aţi ignorat cu bună ştiinţă toate aceste avertismente, aţi călcat în picioare normele constituţionale şi aţi trecut cu tancul peste standardele europene doar pentru a vă satisface setea electorală de putere! Curtea Constituţională v-a spus deja, prin cele două decizii din 29 ianuarie 2020, că mergeţi pe un drum greşit. Că este un abuz de putere să vii cu angajări de răspundere pe proiecte aflate deja în procedură parlamentară. Că PNL încalcă grav Legea fundamentală! Domnule Orban, aţi deschis o cutie a Pandorei care poate avea repercusiuni tragice pe viitor asupra tuturor românilor. Regulile democratice nu sunt facultative!”, susţin semnatarii moţiunii.

TEXTUL INTEGRAL AL MOȚIUNII DE CENZURĂ POATE FI CITIT AICI

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- AFLĂ MAI MULT -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro