Partidul Social Democrat (PSD) se prezintă la consultările oficiale de la Palatul Cotroceni cu un mandat ferm, centrat pe numirea lui Sorin Grindeanu în funcția de prim-ministru. Social-democrații exclud categoric susținerea unui guvern condus de liberalul Ilie Bolojan sau un executiv minoritar format exclusiv din partidele de dreapta.
PSD îi va propune trei soluții lui Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan ar urma să organizeze, miercuri, o nouă rundă decisivă de consultări cu liderii politici pentru deblocarea crizei guvernamentale. La finalul consultărilor, acesta ar urma să anunțe premierul desemnat pentru formarea unui guvern, precizează sursele Digi24.
Înainte de a intra la discuții, reprezentanții PSD au conturat clar strategia cu care încearcă să obțină conducerea viitorului Cabinet.
„Partidul Social-Democrat şi-a exprimat foarte clar poziţia pe care o va avea la negocierile de la Cotroceni. PSD va merge cu propunerea Sorin Grindeanu prim-ministru, sau un guvern minoritar PSD, sau guvern în jurul PSD”, a spus senatorul PSD Daniel Zamfir, potrivit News.ro.
El a adăugat că „asta nu înseamnă că acceptă orice altă formulă de tip guvern naţional sau guvern tehnocrat”.
„Haideţi să nu reluăm aceeaşi discuţie de acum patru luni. Exact acum patru luni, domnul Ilie Bolojan a avut pe masă acea propunere pe care şi noi am acceptat-o cu un guvern tehnocrat. Din motivele ştiute doar de domnia sa, a refuzat această propunere. Acum, să ne întoarcem la ce se discută acum patru luni, nu credem că este o propunere serioasă. Aşadar, Partidul Social-Democrat va merge cu propunerea Sorin Grindeanu, prim-ministru”, a menţionat Zamfir.
Despre varianta unui premier independent, cu un guvern în jurul PSD, senatorul Zamfir a spus: „S-a cam răsuflat. Nu cred că mai suntem în situaţia în care un premier independent să poată să facă acest lucru.
Putem, evident, am spus, guvern minoritar cu prim-ministru PSD şi sigur guvern în jurul PSD, în sensul în care primul ministru să vină de la PSD şi în componenţa guvernului să intre şi alte formaţiuni politice”.
Comentează pe FACEBOOK












