Radiografia PNL: un schelet sănătos cu mușchii atrofiați

După aproape un sfert de secol în presă, dintre care o bucată importantă m-am ocupat de lumea politică, îmi place să cred că pot identifica beteșugurile fiecărui partid de pe scena mioritică. De-asta cred că nu greșesc, atunci când spun că urmașii Brătienilor sunt în agonie, această campanie internă vlăguindu-i de tot. N-am văzut de la Revoluție încoace o așa de virulentă luptă pentru putere. Cel puțin, nu în interiorul aceluiași partid. Efectele au fost și sunt în continuare devastatoare pentru liberali, în primul rând din punct de vedere electoral. Ultimul sondaj, în care PNL-ul era dat undeva la 18 procente, nu este nici pe departe un fonfleu. Reflectă realitatea cruntă pentru ei..

De ce s-a ajuns însă la această luptă crâncenă?! E simplu! Din lipsa alternativelor. Orban e avid de putere, Cîțu pare obligat să o ia. Pentru fiecare, competiția arată ca una de totul sau nimic. Astăzi când vorbim, lupta pare tranșată. Cam toată floarea liderilor de organizații județene a depus armele și s-a alăturat taberei premierului. Ludovic Orban a rămas doar cu o mână de lideri, însă joacă în continuare o carte sentimentală: aceea că el se adresează oamenilor din partid, nu șefilor. Deși poate îi înțeleg această ultimă încercare disperată, v-o spun direct: șansele sale sunt egale cu ale porcului înainte de Crăciun! Mecanismul de vot este clar și ușor de controlat. Șefii de organizație vor face listele cu delegați. Chiar să vrea să o joace altfel decât spun ordinele șefilor, delegații sunt extrem de simplu de supravegheat. Inclusiv aplicarea ștampilei de vot va putea fi verificată. Se fac ele poze în cabina de vot la alegerile generale, alea supravegheate de poliție și jandarmerie, darmite la un congres de partid. Deci să vă fie clar: șefii de organizație își vor verifica oamenii. Iar ăia care defectează, vor suferi apoi consecințe pe plan local. Adio posturi pentru ei, familie, prieteni sau amante, adio promovări, adio finanțări pentru instituțiile pe care le conduc. Câți credeți că vor fi nebuni să riște?!

Haideți să ne uităm puțin și spre Ludovic Orban. A pierdut fix pe mâna lui. Ca lider, a preferat să promoveze cât mai multe nulități. Nu mai punem ușile deschise în partid pentru toată floarea PSD-istă și ALDE-istă, ce și-a găsit în mandatul său un sanctuar ideal în „noul PNL”. Au primit carnete galbele și funcții călduțe mulți dintre cei pe care liberalii îi contestaseră și criticaseră în guvernarea PSD-ALDE. Iar aceste lucruri au fost văzute și taxate de electoratul de dreapta. Să revenim la nulități. Știți de ce s-a înconjurat Orban de așa ceva?! De frică! De teama disperată de a nu apărea lideri noi, puternici, inteligenți și abili, care la un moment dat să-i tragă preșul de sub picioare. Ghinion, vorba unui clasic! Fix ăia au fost primii care s-au lepădat de el și au trecut în tabăra lui Cîțu, acolo unde erau banii și puterea. Deci Ludovic Orban nu are decât să-și dea singur palme pentru ceea ce i se întâmplă acum.

De partea cealaltă, tabăra lui Florin Cîțu are de toate. Are mediocri, are trădători fără coloană vertebrală, are oportuniști, are penali, dar are și mulți oameni de calitate. Oameni care chiar ar putea reforma partidul și care pot încerca să-l mai ridice o dată din haznaua în care a ajuns. Este clar că partidul trebuie cumva spălat în ochii electoratului, după toate promisiunile neonorate, după semi-eșecurile de la guvernare și mai ales după bălăcăreala internă ce este încă în derulare. Altfel, la următoarele alegeri, totul va fi roșu, iar liberalii spulberați. Ultimii riscă să intre în istorie, exact precum țărăniștii.

Nu spun că e bine sau rău cu stânga sau cu dreapta. Spun doar că un echilibru este mereu necesar. În orice partid apare beția puterii. Așa iau naștere personaje precum Liviu Dragnea, care confiscă partidele pe persoană fizică și pot duce țara în gard. Amintiți-vă că Daddy era la un pas să arunce în aer întregul sistem de justiție, doar ca să scape el de pușcărie. Ceea ce nu e normal!

Dar nu despre PSDragnea e acest text, așa că haideți să revenim la urmașii Brătienilor! După cum am spus, aproape sigur Florin Cîțu va fi noul președinte PNL. Asta poate echivala fie cu alegerea răului cel mic, fie cu un rău mult mai mare pentru liberali. Sub nicio formă, Cîțu nu va trebui lăsat de capul său și al celor câțiva „oameni de bine” de care s-a înconjurat. Nu el și nu ei reprezintă PNL. Cîțu nu doar că nu este un om de partid, dar are multe alte defecte ce sigur vor duce partidul în gard. Mă refer la calități umane pe care nu le are, nu la scheletele din dulapul său, de care tot vorbesc unii. Alea le știu mult mai bine băieții din servicii. PNL-ul trebuie să iasă rapid la înaintare cu oamenii de valoare care au făcut sau pot face rapid lucruri pentru România. Primarii din vestul țării sunt exemple bune. Oamenii tineri care s-au alăturat echipei Cîțu doar pentru că nu se regăseau în politica ruginită dusă de Orban sunt și ei o șansă. I-aș enumera aici pe Robert Sighiartău, Rareș Bogdan, Virgil Popescu, Iulian Dumitrescu, Dan Motreanu, Ciprian Ciucu, Florin Roman, Hubert Thuma și mulți alții. Pentru ei și mulți ca ei, aici poate fi capăt de linie. Dacă nici de data asta, ajunși la butoanele guvernării, nu vor livra lucruri așteptate de popor, atunci pot să-și bage de pe acum dosarele de pensie și să-și pregătească frigiderele pentru ce ocări vor primi. Unii deja le resimt.

Nu e treaba mea să le dau sfaturi cum să facă asta. De pe margine, le voi aplica fix același tratament ca cel al guvernelor catastrofale de până acum, dacă nu fac ce promit. Le spun însă doar atât: aveți grijă la componența forului vostru de decizie, celebrul Birou Național. Dacă și acolo va fi totul regizat pe pofta și „priceperea” lui Cîțu, cred că mai bine vă depuneți de pe acum dosarele de pensie…

Comentează pe FACEBOOK