UPDATE – Plenul Parlamentului a adoptat marţi proiectele privind rectificarea bugetului de stat și al asigurărilor sociale pe acest an, care includ amendamentul PSD prin care pensiile cresc cu 40% și nu cu 14 % cât decisese Guvernul. În timpul dezbaterilor, ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a acuzat PSD că vrea „să arunce țara în aer”.
STIREA INITIALA
Continuă lupta electorală dintre PSD și PNL. Zilele acestea s-a ajuns la faza pe pensii. Social-democrații au cerut majorarea cu 40% a pensiilor, iar proiectul urmează sp fie votat marți în Parlament.
Marcel Ciolacu speră ca reprezentanţii PMP, UDMR, Pro România, ALDE şi parlamentarii independenţi să voteze proiectul social-democraților.
De cealaltă parte, Guvernul spune că nu va permite o creştere a cheltuielilor bugetare anul acesta, acuzând PSD că a încercat să arunce România în aer ani de zile.
”De unde atâta tupeu şi atâta cinism?”, se întreabă Cîțu.
El precizează că dacă PSD şi aliaţii săi din Parlament decid marţi majorarea pensiilor cu 40%, PNL se va adresa CCR.
”Au încercat să arunce România în aer ani de zile, i-am oprit şi văd că tot nu se potolesc (…). Încă aştept instituţiile statului să analizeze şi să-i ancheteze pentru subminarea economiei naţionale pe cei care au lăsat economia fără stocuri, înaintea unei crize de sănătate. Şi bineînţeles, poate o să ne uităm şi la aceste acţiuni, ceea ce fac astăzi în Parlament este vădit împotriva României (…). Sunt indignat de ceea ce fac. Toată lumea se uită la noi, avem investitori, avem Comisia Europeană, agenţiile de rating, toată lumea se uită la noi, ne-au avertizat că mergem într-o direcţie greşită şi aceşti oameni vin şi fac acest lucru”, afirmă ministrul Finanţelor.
Comentează pe FACEBOOK