Referendumul propus de Nicușor Dan a fost aprobat, luni, de Consiliul General. Astfel, bucureștenii vor vota la referendumul local pe data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Proiectul a fost aprobat cu 47 de voturi „pentru” şi două „împotrivă”.
Referendumul lui Nicușor Dan, aprobat. care sunt cele 3 întrebări
Bucureştenii vor fi invitaţi să răspundă la trei întrebări. Primele două au fost propuse de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
La iniţiativa PSD, a fost adăugată, printr-un amendament, o a treia întrebare.
Astfel, cele trei întrebări la care bucureştenii sunt aşteptaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” sunt următoarele:
* „Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”
* „Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”
* „Sunteţi de acord ca Primăria Municipiului Bucureşti să finanţeze şi să implementeze un program de educaţie pentru sănătate şi prevenire a consumului de droguri în toate şcolile din Bucureşti?”.
Cine s-a opus organizării referendumului
În cadrul dezbaterilor din CGMB, consilierul municipal PNL Constantin Hazarian a anunţat că nu susţine organizarea acestui referendum local, invocând faptul că în mandatul primarului Nicuşor Dan nu a fost aprobat Planul Urbanistic General, cu toate că în decembrie 2023 ar fi trebuit să aibă loc deja prima dezbatere, transmite Agerpres.
Nicuşor Dan a replicat că, în cazul în care bucureştenii vor fi de acord ca primarul Capitalei să emită toate autorizaţiile de construire din Bucureşti, iar Parlamentul va transpune în legislaţie acest lucru, toate direcţiile de urbanism de la cele şase Primării de sector vor trece la PMB. În felul acesta va fi rezolvat deficitul de personal cu care se confruntă Primăria Capitalei, a indicat el.
Prezent la reuniunea CGMB, Alexandru Dumitrescu, reprezentant al Asociaţiei de Luptă Contra Dezinformării, a transmis că proiectul privind organizarea referendumului constituie o „fraudă la lege”. El a criticat şi faptul că nu a fost elaborat un studiu de impact al măsurilor propuse.
Preşedintele Asociaţiei pentru Dreptul Urbanismului, Alexandru Pânişoară, şi-a exprimat nemulţumirea vizavi de faptul că proiectul nu a fost supus dezbaterii publice. Potrivit acestuia, modificarea legii prin referendum încalcă prevederile Codului administrativ, conform cărora autorităţile publice locale pot organiza consultare populară „doar pentru probleme” de interes local.
La rândul său, deputatul Cătălin Teniţă (REPER) a anunţat că a depus două proiecte de lege menite să operaţionalizeze cele două întrebări ce vor fi propuse bucureştenilor prin referendumul consultativ iniţiat de primarul general Nicuşor Dan.
Comentează pe FACEBOOK