Dorin Cioabă, autointitulat regele romilor, a transmis un mesaj după vestea tristă a morții Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. El se alătură altor personalități care deja au făcut acest lucru.
Regele Cioabă a transmis condoleanțe poporului englez. Potrivit acestuia, Regina Elisabeta a II-a a fost și regina romilor pentru că aceștia au învățat foarte multe lucruri de la ea.
Steagul romilor a fost coborât în bernă, iar Cioabă l-a felicitat pe noul rege al Angliei, Charles al III-lea.
„Casa Internațională a Romilor transmite condoleanțe poporului englez pentru marea suferință pe care aceștia au primit-o în urma morții Reginei Angliei. Vreau să știe tot poporul și întreaga comunitate din lume că romii sunt alături de poporul englez în această mare suferință prin care ei trec. Casa Regală Internațională transmite sincere condoleanțe, iar în semn de respect pentru monarhia englezească, Casa Regală a arborat steagul romilor în bernă, steagul Uniunii Internaționale a Romilor.














