sâmbătă 20 iulie 2024

Roman (PNL), despre proteste: Ciolacu a tergiversat destul de mult

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Vicepreşedintele PNL Florin Roman a declarat, luni, că se aștepta la o reacție promptă a premierului Marcel Ciolacu în ceea ce privește protestul fermierilor și al transportatorilor. Potrivit liberalului, încă din primul moment șeful Guvernului trebuia să se aşeze la masa negocierilor, precizând că nu a înţeles care a fost fundamentul pentru care practic s-a tergiversat destul de mult.

”Foarte multe din solicitările fermierilor din punctul nostru de vedere sunt îndreptăţite, dar unele pot fi rezolvate imediat, altele va trebui foarte clar să avem un răspuns din partea Ministerului Agriculturii la cerinţele oamenilor”, a arătat Roman într-un interviu acordat RFI.

Vicepreședintele PNL așteaptă soluții și de la Comisia Europeană: ”Din ce am înțeles de la domnul ministru Boloș, zilele astea la Bruxelles va avea loc o discuție cu Comisia, pentru că foarte multe din punctele pe fiscalitate au fost introduse sau scoase anul trecut, urmare a unor angajamente pe care din păcate le-am avut prinse de domnul Ghinea în PNRR (…). Eu cred că trebuie găsită o soluție comună la nivel european și problema trebuie tratată și discutată foarte serios cu Comisia”.

Florin Roman e de părere că premierul Marcel Ciolacu a avut o reacție întârziată în privința protestului fermierilor și transportatorilor: ”Eu mă așteptam, sincer, cunoscându-l pe domnul Ciolacu, la o reacție mai promptă în fața acestor nemulțumiri ale fermierilor și transportatorilor și mă așteptam ca încă din primul moment să se așeze la masa negocierilor. N-am înțeles, vă spun foarte sincer, care a fost fundamentul pentru care practic s-a tergiversat destul de mult, chiar câteva zile au avut nevoie premierul și ministrul Agriculturii să vină la masa dialogului cu cei nemulțumiți, mai ales că totuși vorbim de o zonă de agricultură, unde electoratul PSD-ului e destul de puternic pe zona asta”.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro