luni 17 iunie 2024

Români țepuiți de o companie de telefonie mobilă

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Promisiunea unui telefon gratuit din partea unei companii de telefonie mobilă i-a făcut pe mulți români să își prelungească contractul. Oamenii din Baia Mare și-au dat seama de înșelătorie după ce au primit prima factură.

O femeie în vârstă de 51 de ani din Baia Mare a povestit că prima factură de plată a fost de două ori mai mare decât de obicei. Femeia fusese convinsă să ia un telefon ”gratuit”, numai dacă își prelungește contractul.

”Am fost abordată de o doamna aparent foarte drăguță, care îmi oferea un telefon gratuit, fără implicarea unor costuri suplimentare.

Așa îmi spunea, dar uimirea mi-a fost mare când am vrut să plătesc factură telefonică zilele acestea aveam în plus aproximativ 100 de lei”.

Femeia a mers la magazinul respectiv pentru a cere explicații.

”Mi s-a spus că este rată pentru telefonul care de fapt fusese promis gratuit. Au spus că nu se modifică absolut nimic. În plus, pe factură apărea rata 27 de lei.

Atunci mă întreb ce semnifică restul, până la 97 de lei”.

Femeia a făcut reclamație la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Maramureș.

”Alături mai era o bătrânică de 79 de ani care pățise la fel. Întrebând pe cei ce erau în cadrul acestui magazin de ce se permit aceste înșelătorii într-o companie – totuși renumită – ni s-a spus că sunt veniți de la București cei ce fac aceste contracte”, a mai spus femeia, potrivit adevarul.ro.

Femeia a decis să își spună povestea și pe rețelele de socializare și atunci și-a dat seama că mai multe persoane au afirmat în comentarii că au pățit același lucru.

Și femeia de 79 de ani a povestit că de la un abonament de 54 de lei lunar, acum plătește 175 lei.

”M-am dus la magazin să plătesc și mi-au spus că am 175 de lei de plată. Am întrebat de ce și mi-au spus că am rată la telefon. Dar nici măcar nu a fost vorba de așa ceva. Mi-au spus că e bonus, că nu am nimic de plătit”, a povestit și bătrâna.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist.
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro