Primele semnale reale că Rusia și Ucraina ar ajunge la un acord. Volodimir Zelenski a spus miercuri noapte că negocierile de pace par să fi devenit mai realiste, dar că este nevoie de mai mult timp. De asemenea, spune că este posibil un compromis în negocieri privind o Ucraină neutră după modelul Suediei și Austriei.
Negociatorul-șef al Rusiei, Vladimir Medinsky, a explicat că modelele austriac și suedez ar însemna că Ucraina își va putea păstra armata, dar nu va avea voie să găzduiască baze sau trupe străine.
Totodată, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat că un acord cu Ucraina e aproape de a fi convenit. El a precizat că e serios analizat un statut de neutraliate pentru Kiev.
„Statutul de neutralitate (al Ucrainei) este discutat în mod serios și este legat de garanțiile de securitate” pe care Kievul și Moscova le cer de asemenea, a declarat Lavrov într-un interviu acordat presei ruse RBK.
„Despre asta se discută în cadrul negocierilor, există formule foarte concrete care cred că sunt aproape de un acord”, adăugat el.
Statutul de neutralitate al Ucrainei presupune că aceasta renunță la aderarea la NATO. Pe de o parte, Zelenski a declarat zilele trecute că îi este foarte clar că Ucraina nu va fi primită în NATO, iar Putin a precizat că o posibilă aderare a Kievului la Alianța Nord-Atlantică este unul dintre motivele pentru care a atacat țara.
Comentează pe FACEBOOK