Sex nebun în secţia ATI de la Târgu-Jiu

Sex nebun în secţia ATI de la Târgu-Jiu

Sex nebun în secţia de terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, unde sunt trataţi bolnavii de COVID-19. Atracția dintre un medic și o asistentă a trecut bariera decenției și a respectului pentru pacienți, colegi și instituție în sine.

O sesizare anonimă a fost trimisă conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, dar şi Ministerului Sănătăţii cu privire la aventurile celor doi.

„A transformat secţia ATI şi Covid într-un adevărat bordel, în sensul că, în loc să stea lângă săracii pacienţi, aceştia se închid ore şi nopţi întregi în cabinet, unde întreţin raporturi sexuale şi chefuiesc“, se arată în sesizare, potrivit Adevarul.

Mai mult, asistenta ar fi fost confirmată cu Covid-19, iar medicul iubăreț, deși a petrecut noți întregi cu aceasta, nu s-a izolat. Ba mai mult, a venit la serviciu, îmbolnăvind mai multe persoane.

”În perioada 19 – 26.10, acesta (medicul rezident – n.r.), deşi însurat, a petrecut cu colega noastră, (…), asistentă recunoscută pentru aventuri, inclusiv cu unul dintre directorii spitalului. Problema este că, colega noastră, în perioada respectivă, a fost depistată pozitiv la testul rapid din 19 şi testul PCR din 23.10.2020. Şi acum vine partea cea mai gravă: În data de 26.10.2020, deşi doctorul (…) a stat în aceeaşi cameră la un hotel de lângă spitalul nostru (…), a venit la serviciu, în cadrul secţiei ATI, fără să intre în izolare, reuşind să se înregistreze, în această perioadă, cât şi premergătoare, foarte multe cazuri de pozitivaţi din rândul colegilor noştri”, se arată în sesizarea care a fost trimisă conducerii spitalului şi Ministerului Sănătăţii, potrivit Adevarul.

Cei doi sunt cercetaţi de Consiliul etic a unităţii medicale pentru că ar fi avut relaţii intime în spaţiile spitalului.

Comentează pe FACEBOOK