SNSPA îl propune pe Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace. Decizia a fost luată joi, 13 martie, de senatul instituției, care a anunțat că va demara procedurile de nominalizare.
SNSPA îl propune pe Trump la premiul Nobel pentru Pace
Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative invită alte universități, parteneri naționali și internaționali, să se alăture acestei inițiative, transmite instituția într-un comunicat de presă.
„Recunoaștem rolul președintelui Donald Trump în facilitarea soluțiilor diplomatice pentru încetarea conflictului din Ucraina, cu respectarea suveranității statelor și în concordanță cu valorile euro-atlantice. În mod deosebit, asigurarea păcii în regiunea Mării Negre, prin garantarea suveranității Ucrainei și a securității statelor din proximitatea conflictului, în conformitate cu principiile fundamentale ale dreptului internațional, reprezintă un obiectiv esențial pentru stabilitatea globală”, afirmă rectorul Remus Pricopie, citat în comunicatul de presă, potrivit hotnews.
Acesta mai afirmă că „Donald Trump este un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice, dar care este orientat spre atingerea obiectivului final”. „Cum acest obiectiv este pacea, care se traduce prin securitate, respectul între națiuni și prosperitatea cetățenilor, atunci acest efort trebuie recunoscut și sprijinit la nivel global. Aprecierea unei voci puternice care pledează pentru pace, precum cea a lui Donald Trump, este fundamentală”, mai spune Pricopie.
Donald Trump și Premiul Nobel pentru Pace: „Îl merit, dar nu mi-l vor da niciodată”
La începutul acestui an, Donald Trump susținea că ar fi meritat Premiul Nobel pentru Pace, însă consideră că această distincție nu îi va fi niciodată acordată.
totuși, de când a revenit la Casa Albă, Donald Trump nu a reușit altceva decât să creeze disensiuni pe scena mondială.
În 2021, politicianul norvegian Christian Tybring-Gjedde l-a propus pe Donald Trump pentru prestigiosul premiu, datorită implicării sale în negocierile privind Acordurile Avraam. Acestea au dus la normalizarea relațiilor dintre Emiratele Arabe Unite și Israel, un moment considerat istoric în diplomația internațională.
În acel an, premiul a fost acordat jurnaliștilor Maria Ressa din Filipine și Dmitri Muratov din Rusia, recunoscuți pentru lupta lor în favoarea libertății presei.
Comentează pe FACEBOOK