duminică 16 februarie 2025

Sporurile bugetarilor, limitate la 20% din salariu. Ce conține noua lege a salarizării

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Sporurile bugetarilor vor fi limitate la 20% din leafă, anunță noul ministru al Muncii, Simona Bucura-Oprescu. Prevederile noii legi a salarizării se află în momentul acesta în discuții cu Banca Mondială.

 „În noua lege a salarizării ne dorim să încurajăm performanța, să reașezăm legea astfel încât, atât în interiorul familiilor ocupaționale, cât și între familiile ocupaționale, să nu mai avem discrepanțe, iar sporurile să poată fi de maxim 20%, astfel încât să nu ajungem în situația pe care, din păcate, de multe ori o constatăm acum, în care, chiar dacă avem o ierarhizare prin legea salarizării din 2017 în plată, avem categorii de beneficiari care primesc venituri mai mari decât președintele României, care se situează pe rangul 12 în legea salarizării și ar trebui să aibă, conform acestei legi, cel mai mare salariu din România„, a spus ministrul Muncii, Bucura-Oprescu la antena 3, potrivit adevarul.ro.

Întrebată când va fi gata noua lege, ministra a punctat: „Noi încercăm să finalizăm această lege cât mai puțin posibil. În negocierea cu Comisia Europeană s-a căzut de acord să avem o prioritizare a pensiilor”, a mai afirmat ministrul Muncii.

Vom veni cu pachetul de pensii de serviciu și pensiile de contributivitate în cererea de plată trei, ceea ce înseamnă că aceasta este prioritate imediată a ministerului. Lucrăm în paralel (…) și pentru legea salarizării. Pe măsură ce vom avansa, vă vom spune”, a precizat Bucura-Oprescu.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro