Europarlamentarul PMP, Eugen Tomac, susține că premierul suedez, Ulf Kristtersson, a declarat, marți, în plenul Parlamentului European, că țara sa, care deține președinția rotativă a Uniunii Europene, dorește să pună pe agendă chestiunea extinderii Schengen.
”Chiar acum, în plenul Parlamentului european, Premierul suedez, Ulf Kristersson, a declarat: dorim să punem pe ordinea de zi chestiunea extinderii spațiului Schengen. Stiu că asta așteaptă România și Bulgaria. Să speram că România va putea fructifica cât mai eficient acest angajament al Suediei asumat acum câteva clipe la Strasbourg”, a scris Tomac pe Facebook.
Declarația premierului suedez, Ulf Kristtersson în plenul Parlamentului European:
„Apreciez așteptările voastre mari și înțeleg dezamăgirile unora când vine vorba de aderarea la spațiul Schengen. Suedia înțelege că România și Bulgaria doresc să intre în Schengen și dorim să punem acest subiect pe ordinea de zi în Consiliu”
Comentează pe FACEBOOK













