Europarlamentarul Eugen Tomac, liderul PMP, a declarat joi că vizita președintelui Klaus Iohannis la Kiev, alături de Emmanuel Macron, Olaf Scholz și Mario Draghi, demonstrează că România joacă un rol extrem de important în această regiune.
„E o vizită mult așteptată la Kiev, în contextul în care în Ucraina au ajuns foarte mulți oficiali europeni și americani. Prezența nucleului dur din UE la Kiev înaintea Consiliului European e un semnal politic cât se poate de clar și puternic. (…)
Și cred că trebuie să fim extrem de atenți și spre formatul vizitei deoarece, pe lângă cei trei șefi de state și de guvern din Franța, Germania și Italia, iată că România e prezentă la cel mai înalt nivel la Kiev, într-un moment istoric, fapt ce confirmă cât se poate de limpede o validare a rolului nostru pe care de multe ori încercăm să-l minimalizăm.
România joacă un rol extrem de important în aceast regiune, suntem un actor care vorbește mai puțin, pentru că liderii noștri vorbesc mai puțin, dar am fost extrem de eficienți în această perioadă și faptul că statul român e prezent la Kiev azi, în acest format, e o consfințire a acestui rol extrem de importat pe care-l jucăm într-o periodă cu multe provocări.
Cred că ce se va anunța va fi exact mesajul pe care ucrainenii îl așteaptă din 2014, anume perspectiva europeană pentru această țară vecină nouă, care doar pentru că a îndrăzit să-și schimbe vectorul geopolitic este azi ocupată de Rusia”, a declarat Eugen Tomac, în cadrul Știrilor B1 TV.
Comentează pe FACEBOOK













