Drona maritimă care a explodat vineri în Portul Civil Constanța este o dronă ucraineană scăpată de sub control în urma bruiajului exercitat de sistemele de război electronic rusești, au anunțat Forțele Navale ucrainene, potrivit Reuters și AFP.
În urma acestui bruiaj, drona a deviat de la traiectorie și a plutit în derivă către coasta României, se arată în același anunț, postat pe Facebook.
Ucraina a contactat partea română pentru a o avertiza și a preveni producerea de victime, mai afirmă Forțele Navale ucrainene.
„În timpul îndeplinirii unor misiuni în zona operațională a Mării Negre, una dintre ambarcațiunile navale fără pilot ale Marinei Forțelor Armate Ucrainene a pierdut controlul și a ajuns în largul coastelor României.
Forțele Navale ale Ucrainei au transmis informațiile necesare forțelor navale ale României pentru a preveni pierderile în rândul populației civile” au Transmis Forțele Armate ucrainene pe rețeaua de socializare, transmite protv.
Amintim că, vineri, o dronă marină a explodat în Portul Constanţa. Zona a fost izolată, iar persoanele din apropiere au fost evacuate. Nu s-au înregistrat victime. MApN precizează că drona s-a autodetonat.
Comentează pe FACEBOOK













