Schimbare majoră pe piața auto! Toate mașinile noi înmatriculate în Uniunea Europeană (UE) vor fi obligate, din iulie 2026, să aibă dotări din fabrică pentru sistemul anti-alcool Alcolock. Noua directivă europeană impune constructorilor instalarea unei interfețe standardizate care va permite blocarea motorului dacă șoferul a băut, alături de o serie de sisteme de siguranță mult mai stricte.
Ce se schimbă pentru autoturismele noi
Începând cu 7 iulie 2026, toate autoturismele noi înmatriculate pentru prima dată în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene vor trebui să fie compatibile tehnic cu sistemele Alcolock. Cerința se aplică inclusiv modelelor aflate deja în producție, dacă sunt înmatriculate pentru prima dată după această dată.
Noua obligație face parte din ultima etapă a Regulamentului General de Siguranță 2 (GSR II), adoptat de instituțiile europene în 2019. Scopul principal îl reprezintă creșterea nivelului de siguranță rutieră și diminuarea numărului de accidente provocate de consumul de alcool.
Cum funcționează Alcolock
Noile reguli nu impun montarea obligatorie a dispozitivului Alcolock pe toate mașinile și nici utilizarea lui de către fiecare conducător auto. Constructorii trebuie doar să echipeze vehiculele cu o interfață standardizată, care să permită instalarea ulterioară a sistemului, dacă legislația națională sau o hotărâre judecătorească o va solicita, scrie Adevarul.ro.
Comentează pe FACEBOOK













