Un candidat PNL a inaugurat o şcoală nefuncţională, cu elevi aduși de acasă

Un candidat PNL a inaugurat o şcoală nefuncţională, cu elevi aduși de acasă

Politicienii își bat joc chiar și de copii, doar pentru a da bine în campania electorală. Un candidat liberal a inaugurat o şcoală nefuncţională la Constanța. Mihai Lupu, candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Constanţa, a tăiat, luni, panglica unei şcoli care nici măcar nu va fi dată în folosință, ci doar pentru imaginea electorală. Mai mult, elevii au fost chemați la acest eveniment, după care au fost trimiși acasă. 

Se pare că din toată şcoala, doar o singură clasă este finalizată, cea în care au şi intrat autorităţile locale, conform publicaţiei locale Info Sud-Est.

Directorul susține că primarul i-a cerut să organizeze inaugurarea școlii și că nu îl poate refuza pentru că ”îi mai ajută cu dezinfectant”.

„Nu știu cum să mă exprim, dar în momentul în care domnul primar a solicitat această… nu știu cum să-i zic… tăiere de panglică, a fost decizia dânsului, iar eu nu pot să mă pun contra în momentul în care momentul ne-a ajutat cu toate produsele de igienă, ne-a dat măști, dezinfectant…”,a  spus directorul.

Mândru de isprava sa, libealul Lupu a postat mai multe imagini și pe contul său de Facebook. 

 

 

 

Comentează pe FACEBOOK