Un nou dosar de corupție la Primăria Iași

Sediul Primăriei Iași a fost luat cu asalt, joi dimineață, de procurorii anticorupție. Se fac percheziții într-un nou dosar de corupție vizând fapte din anul 2019.

Reamintim că primarul liberal Mihai Chirica, aflat la al doilea mandat, a fost pus recent sub urmărire penală de către DIICOT într-un dosar vizând o afacere cu un teren din centrul orașului, el susținând că este nevinovat și are „conștiința împăcată în fața ieșenilor și a lui Dumnezeu

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, în cursul anului 2019. În cursul zilei de 10 iunie 2021 sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate pe raza județului Iași, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit 7Iasi.ro, în anul 2019, atunci când era membru PSD, Mihai Chirica ar fi propus Consiliului Local un schimb de terenuri. O firmă ar fi dat primăriei un teren de lângă Cimitirul Eternitatea, o zonă cu valoare mică de piață, și a primit în schimb un teren mult mai valoros din punct de vedere imobiliar.

Edilul Mihai Chirica spune, însă, că  ancheta ar viza modul în care s-a făcut un schimb de teren lângă cimitirul Eternitatea, iar el nu are nicio vină.

“Este o acțiune a DNA București pentru perioada 2005-2018. Sunt primarul în funcție, trebuie să acord tot sprijinul. Nu am nicio calitate și nici foarte multe detalii. (…)

Bănui că sunt reclamații făcute unii față de alții ori față de instituții. Probabil că este legat și de terenul care a făcut obiectul schimbului de lângă Cimitirul Eternitatea.„, a susținut Mihai Chirica.

Comentează pe FACEBOOK