Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv marți pe Viorel Hrebenciuc (68 de ani) la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Giga TV.
Tot în acest dosar fosta șefă a CNA, Laura Georgescu, a fost condamnată la 4 ani și 4 luni de închisoare. Gheorghe Ștefan Pinalti a primit o sentință de 4 ani și 6 luni închisoare, iar Narcisa Iorga (fostă membră CNA) 3 ani de închisoare cu suspendare.
Laura Georgescu este acuzată de două infracțiuni de abuz în serviciu, una în formă continuată (25 acte materiale). De asemenea, aceasta mai este acuzată de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (25 acte materiale).
Gheorghe Ştefan, controla Giga TV la data faptelor. Acesta este acuzat că ar fi discutat cu Viorel Hrebenciuc să intervină la CNA pentru obţinerea licenţei postului Giga TV. Licența fusese retrasă la 17 septembrie 2013. Postul încetase să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală, mai mult de 96 de ore.
Viorel Hrebenciuc s-ar fi implicat în influențarea unor funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei Giga TV.
Narcisa Iorga este cea care i-ar fi sugerat lui Gheorghe Ştefan în ce mod se poate redobândi licenţa Giga TV. Tot aceasta l-a sfătuit şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe Viorel Hrebenciuc.
Comentează pe FACEBOOK