joi 18 aprilie 2024

Vrea Iohannis procurori controlați politic? Opinia lui Stelian Ion

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

În prima edițe a emisiunii Selectiv cu Dan Bucura, unul dintre subiectele atinse în emisiunea ce l-a avut invitat pe fostul ministru Stelian Ion a fost acela al numirii procurorilor. Într-un text publicat recent, fostul ministru al Justiției a susținut că președintele Iohannis i-ar fi cerut să mai amâne desființarea SIIJ, iar opinia liderului USR a fost că președintele ar dori procurori numiți politic.

Întrebat de jurnalistul Dan Bucura cu privire la întalnirile pe care le-ar fi avut cu președintele și care au fost cerințele venite de la Cotroceni, Stelian Ion a spus doar că a existat o întâlnire în trei. Senzația acestuia din urmă a fost că actualul președinte ar prefera să păstreze formula actuală, împământenită și în guvernarea PSD, prin care procurorii să fie numiți acolo doar după trecerea prin filtre politice. Mai exact, fostul ministru Ion apreciază că un al treilea filtru, acela al unei instituții profesionale care să aibă un cuvânt de spus pe numiri, nu ar fi fost de dorit din partea președintelui.

În cuida faptului că acuzele sale inițiale au fost extrem de grave, Stelian Ion nu a dorit să insiste pe discuțiile referitoare la persoana lui Klaus Iohannis. Puteți remarca încă o ușoară diplomație în ceea ce privește persoana acestuia, semn că cei de la USR nu doresc să rupă de tot canalele de dialog cu cei de la PNL. Dincolo de atitudinea rezervată, puținele dezvăluiri referitoare la acest subiect au darul să redeschidă controversele pe tema unui așa-zis stat paralel data de a fi readus la viață.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro