Firma unuia dintre fondatorii AUR, în care George Simion a fost director, a obținut 30 de contracte cu statul numai în perioada 2017–2023, acestea fiind date prin încredințare directă.
„Între 2017 și 2023, firma „Ideal Proiect Arhitecture & Engeneering”, unde liderul AUR Dorin Lulea este și azi patron, iar George Simion a fost director marketing, a câștigat (de fapt, i s-au încredințat) 30 de contracte cu instituții ale statului”, punctează Newsweek, într-o investigație despre contractele pe care le-a avut firma controlată de prim-vicepreședintele AUR, în urma cărora încasările s-au ridicat la 1,6 milioane lei.
Firma Ideal Proiect Architecture&Engineering SRL aparține, în procent de 70%, lui Dorin Marius Lulea, care este asociat cu Axinia Daniela-Luciana, soția unui vicepreședinte AUR, Axinia Daniel.
Printre instituțiile cu care Lulea, ca patron și Simion, ca director au încheiat contracte din bani publici se numără Poliția de Frontieră Oradea, Poliția de Frontieră Giurgiu, Romsilva, Federația de Cantotaj, primăria Cernavodă, primăria Tunari sau primăria Ștefănești etc.
Contractele de pe SICAP ale firmei lui Lulea & Simion sunt AICI
Contractele au fost de câteva mii de euro fiecare. Dar, avantajul este că, la aceste sume, contractele au fost încredințate direct, fără licitație. Exact practici împotriva cărora AUR și Simion urlă din toți rărunchii.
Ce făcea Simion în firma patronată de Lulea?
În CV-ul său, George Simion scrie că între 2012-2020 a fost Director Marketing la „Ideal Proiect Arhitecture & Design (de fapt Engineerig)”, din localitatea Tunari, companie care se ocupă cu proiecte de arhitectură și inginerie.
Declarația de avere contrazice încă CV-ul. În declarație scrie că, în 2012 s-a angajat la firma menționată deși nu avea studii în domeniu. În anul 2018 a fost specialist în resurse umane, deci nu director de marketing, și câștiga 1.200 de lei pe lună.
În anul 2018, ajutată de Simion, firma a prins contracte cu statul de 220.000 lei, scrie NewsWeek.
Un an mai târziu, în 2019, Simion a redevenit ca director de Marketing și a primit un salariu mai mare de 3.000 de lei pe lună.
George Simion nu a fost un director de marketing prea eficient. În 2019, firma lui Lulea a prins doar 9 contracte din bani publici, din care a câștigat 130.000 de lei.
În 2020, Simion a fost tot director de Marketing, iar firma a avut cel mai prost an din istorie – doar două contracte cu statul, în valoare de 75.000 de lei.
Din 2020 a intrat oficial în politică.
Comentează pe FACEBOOK