Cătălin Rădulescu, alias ‘Mitralieră’, unul dintre apropiații lui Liviu Dragnea, nu a mai prins un nou loc în Parlament. Dat afară din PSD și ajuns ulterior la Partidul Ecologist, Rădulescu spune că a hotărât să iasă din politică.
Decizia acestuia vine la câteva zile după ce a mai primit o lovitură. Și anume, ‘Mitralieră’ este cercetat penal de DNA pentru modul cum a obţinut, în 2016, titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”.
Astfel, Cătălin Rădulescu se întoarce la prima sa meserie: medicina. Nu este o glumă, fostul PSD-ist a terminat Facultatea de Medicină Generală la Timișoara, în 1987. Ulterior, s-a specializat ca ginecolog.
„Voi face ce am făcut și înainte de a intra în Parlament. Spre deosebire de alții care aveau salarii la stat, eu am venit din privat.
Aveam hoteluri, o companie de construcție, clinici medicale. Mă întorc la afaceri.
Am o clinică cu sora mea în București, o să redevin patron de clinică, dar o să văd dacă o să și profesez ca medic. Voi vedea.
Renunț la politică, mă apuc de business. Nu îmi mai trebuie politică”, a declarat Cătălin Rădulescu, pentru Newsweek România.
Comentează pe FACEBOOK













