luni 19 ianuarie 2026

Ciucă, declarații comune cu premierul R. Moldova

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat miercuri, în conferința cu omologul său din Republica Moldova, Dorin Recean, aflat în vizită la București, că există tot mai multe încercări de destabilizare a Republicii Moldova, precozând că l-a asigurat pe omologul său cu privire la susţinerea de neclintit a României pentru respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a țării sale.

„Țin să vă asigur, domnule prim-ministru, de întreg sprijinul nostru în îndeplinirea măsurilor ambiţioase pe care vi le-aţi asumat pentru realizarea reformelor, consolidarea economiei a rezilienţei şi securităţii statului, precum şi în avansarea parcursului european al Republicii Moldova”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

Şeful Executivului a arătat că a salutat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale, precum şi dinamica remarcabilă a dialogului bilateral.

”Ne-am aplecat astăzi asupra evoluţiilor de securitate pe fondul războiului brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, cu accent pe consecinţele masive asupra Republicii Moldova în plan securitar, energetic şi economic. Asistăm la tot mai multe încercări de destabilizare a Republicii Moldova, de creare artificială de tensiuni, la narative ostile, construite pe propagarea intenţionată de informaţii false. L-am asigurat pe omologul meu cu privire la susţinerea de neclintit a României pentru respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internaţional”, a spus Nicolae Ciucă.

Premierul a spus că ”România promovează permanent, inclusiv la Bruxelles, necesitatea susţinerii Republicii Moldova pe mai multe planuri pentru a rezista atitudinii foarte asertive a Rusiei”.

Declarația premierului Republicii Moldova

„Era și este natural prima mea vizită să fie la București, asta în virtutea faptului că Bucureștiul este cel mai important partener al Chișinăului. Bucureștiul ne-a ajutat enorm în depășirea crizei energetice. Bucureștiul rămâne avocatul nostru în toate instituțiile europene, astfel ca noi să putem avansa accelerat parcursul european. Relația apropiată dintre Chișinău și București este întărită, astăzi, prin numeroase proiecte concrete în beneficiul cetățenilor noștri, mă refer aici în plan economic, în plan comercial, energetic, infrastructură, afaceri interne, după cum ați menționat, foarte important, apărare și securitate, educație, cultură, sănătate”, a declarat Dorin Recean, miercuri, la Palatul Victoria.

„Chișinăul, spune el, „deschide mai multe și mai multe oportunități pentru mediul de afaceri”. Dorin Recean s-a arătat convins „că noi toți împreună putem valorifica acest potențial pe malul stâng și pe malul drept al Prutului”.

„În programul nostru de guvernare este foarte clar specificat, în relația cu Bucureștiul ne dorim aprofundarea parteneriatului strategic, avansare rapidă în procesul de aderare la Uniunea Europeană, dezvoltarea relațiilor speciale, privilegiate, implementarea Foii de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare și implementarea a cât mai multe proiecte de infrastructură”, a adăugat prim-ministrul Republicii Moldova.

Comentează pe FACEBOOK
author avatar
Jurnalist
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro