Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri nu cunoaște niciuna dintre persoanele acuzate în dosarul mitei de la Aeroportul Otopeni, dar a înțeles din stenograme că este „ciufut”, nu are anturaj și „nu merge pe combinații”.
Declarația lui Grindeanu vine după ce numele său, al liderului PSD, Marcel Ciolacu, Vasile Dâncu, Mihai Tudose, Gheorghe Flutur sau al europarlamentarului PNL Rareș Bogdan sunt vehiculate în discuțiile telefonice interceptate în dosarul privind atribuirea contractelor de închiriere pentru spațiile comerciale din Aeroportul Otopeni.
”Înţeleg că sunt ciufut, nu am anturaj şi nu merg pe combinaţii. În ianuarie 2022, la vreo 3-4 săptămâni, după ce am venit în funcţia de ministrul al Transporturilor, s-a lansat prima licitaţie pentru spaţii. Până atunci numai poveşti. Am văzut tot felul de zmei din ăştia care au spus cum s-au luptat ei.
A fost pe parcursul anului 2021 un control de la Consiliul Concurenţei. În perioada aceea a fost acelaşi zmeu la Ministreul Transporturilor, care a fost de acord că se poate prelungi cu 3 ani închirierea spaţiilor. Nu am fost de acord, am cerut reluarea licitaţiei”, a precizat Grindeanu.














