vineri 26 iunie 2026

Cod roșu de caniculă în România: CFR anunță restricții de circulație din cauza căldurii

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi alerte de caniculă care vizează toată țara. A fost emis și primul cod roșu de caniculă din această vară, meteorologii avertizând că temperatura va ajunge la 40 de grade, la umbră.

Meteorologii informează că „valul de căldură se va extinde și se va intensifica în vestul, nord-vestul și în centrul țării, iar de duminică (28 iunie) și în restul zonelor. Va fi caniculă vineri (26 iunie) îndeosebi în vest și nord-vest, sâmbătă (27 iunie) și în centru și local în sud, iar de duminică (28 iunie) în toată țara. Disconfortul termic va continua să se accentueze, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie, apoi și în cele de deal”.

„Temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 40 de grade. Nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime ce se vor situa în general între 18 și 25 de grade”, precizează aceștia. 

ANM notează că valul de căldură intens va persista și în primele zile ale lunii iulie, scrie Digi24.

În acest context, compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. a anunţat că, de vineri până luni, în contextul avertizărilor meteorologice, sunt aplicate măsuri preventive pentru menţinerea siguranţei circulaţiei feroviare pe reţeaua feroviară. Mai exact, vor fi limitări de viteză.

De asemenea, se vor face verificări la linii şi echipamente, pentru a putea fi luate alte măsuri, dacă este necesar.

Cod galben și portocaliu de caniculă

ANM a emis și un cod galben de val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic, valabil între 26 iunie, ora 10 – 27 iunie, ora 10.

Astfel, „vineri (26 iunie) valul de căldură se va extinde în toate regiunile. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, în sudul Banatului precum și în sudul și estul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele termice vor fi cuprinse în general între 30 și 34 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie și pe alocuri în cele de deal”.

„Temperaturile minime se vor situa în general între 16 și 21 de grade”, potrivit meteorologilor.  A fost emisă și o avertizare cod portocaliu de val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, valabil de vineri de la ora 10:00 până sâmbătă la 10:00.

„În Crișana, Maramureș, nordul Banatului, precum și în nordul, vestul și centrul Transilvaniei valul de căldură se va intensifica vor fi temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și local caniculă.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, transmite ANM.

Meteorologii mai informează că „temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest”, iar „temperaturile minime se vor situa în general între 18 și 23 de grade”. 

Avertizări pentru weekend

Începând de sâmbătă dimineața și până duminică la ora 10:00 va fi în vigoare un nou cod galben de caniculă. 

„Sâmbătă (27 iunie) valul de căldură va persista, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele termice vor fi cuprinse în general între 30 și 34 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități în zonele de câmpie și pe alocuri în cele de deal”, potrivit ANM.

De asemenea, meteorologii menționează că „temperaturile minime se vor situa în general între 17 și 20 de grade”.

  Tot sâmbătă dimineața va intra în vigoare și un nou cod portocaliu de val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat, care va fi valabil până duminică dimineața la 10:00.

Astfel, „în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania valul de căldură va continua să se intensifice, va fi caniculă și disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 32…34 de grade în sudul și estul Transilvaniei și 38…39 de grade în Câmpia de Vest.

Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade”, mai transmit meteorologii. 

Primul cod roșu de caniculă din acest sezon

Au fost emise avertizări cod galben, portocaliu și roșu de val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic și pentru ziua de duminică, iar acestea vor fi valabile până luni la ora 10:00. 

„Duminică (28 iunie) valul de căldură va persista, iar în Dobrogea și în sud-estul Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, astfel că maximele termice vor fi cuprinse între 30 și 34 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor încadra între 19 și 21 de grade, mai ridicate spre 23… 24 de grade, pe litoral și în Delta Dunării”, potrivit ANM.

ANM mai transmite că „în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei valul de căldură intens va persista, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, fiind zonele afectate de cod portocaliu.

„Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în Banat. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade”, conform specialiștilor.

Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei vor fi zonele afectate de primul cod roșu de caniculă din acest sezon. 

În zonele menționate „se vor înregistratemperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 38 de grade, mai ridicate în Maramureș, Crișana și nord-vestul Transilvaniei spre 39…40 de grade.

Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 25 de grade”, mai informează meteorologii. 

Prognoza pentru București 

În Capitală, vineri, valul de căldură va persista, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar disconfortul termic va fi ridicat. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 17…20 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab și moderat.

Sâmbătă, valul de căldură va persista, cu disconfort termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul valorii de 80 de unități după-amiaza și seara. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 32…34 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade.

Duminică, valul de căldură va persista și se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, astfel că indicele temperaturăumezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea va fi tropicală. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 18…21 grade.

Luni, valul de căldură va continua să se intensifice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea va fi tropicală. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 38…39 de grade, iar cea minimă va fi de 19…22 grade.

Marți, valul de căldură intens va persista, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 39 de grade.

ANM precizează că în intervalul 26 iunie, ora 10 – 30 iunie, ora 21, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de informare meteorologică pentru val de căldură, caniculă și disconfort termic.

De asemenea, în intervalul 26 iunie, ora 10 – 27 iunie, ora 10, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică cod galben pentru val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic.

Meteorologii mai informează că în intervalul 27 iunie, ora 10 – 28 iunie, ora 10, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică cod galben pentru val de căldură, temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

 ANM mai anunță și că în intervalul 28 iunie, ora 10 – 29 iunie, ora 10, pentru municipiul București va fi în vigoare un mesaj de avertizare meteorologică cod portocaliu pentru val de căldură intens, caniculă și disconfort termic accentuat.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro