Iar a plouat cu amenzi în București ieri. Participanții unei petreceri private dintr-un club de fițe din sectorul 1 au fost amendați de polițiști cu 64.000 de lei, în timp ce administratorul clubului a primit 15.000 de lei. În Sectorul 5, polițiștii au împărțit amenzi în valoare de 34.000 de lei celor care participau la o aniversare.
Într-un comunicat al Poliției Capitalei se arată că: ”Astăzi, 18 aprilie a.c., în jurul orei 00:05, Poliția Capitalei a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că într-un club din Sectorul 1 se defășoară o petrecere privată la care participă mai multe persoane.
La fața locului au sosit polițisți de la secțiile 1, 3 și 4 care au legitimat și sancționat contravențional 64 de persoane, valoarea totală a amenzilor fiind de 64.000 de lei.
De asemenea, administratorul clubului a fost sancționat cu amendă în valoare de 15.000 de lei.
O altă petrecere a fost întreruptă de polițiștii bucureșteni, ieri, la data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 15:30. Polițiștii Secției 19 Poliție au descoperit la o adresă din Sectorul 5, că are loc aniversarea unui bărbat unde sunt invitate mai multe persoane.
Au fost legitimate 23 de persoane, care ulterior au fost sancționate contravențional cu amenzi in valoare de 36.000 RON.
Toate sancțiunile au fost aplicate pentru încălcarea legislației privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19″.
Comentează pe FACEBOOK