Alimentele se vor scumpi, în medie cu 10-12% în următoarele luni, ca urmare a creșterii prețurilor la energie și gaze.
Unele produse, precum preparatele din carne de porc, lactatele şi pâinea, vor înregistra creşteri mai mari de preţuri comparativ cu media, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară Sindalimenta, Dragoş Frumosu.
“Fără discuţie vor fi scumpiri ale alimentelor, vizavi de creşterile de preţ la energie electrică şi la gaze, care sunt în urma liberalizării preţurilor şi absenţei măsurilor luate de Guvern. Este evident că majorarea cu aproape 100% a preţului la energie electrică, creşterea la gaze, inclusiv creşterea preţului la combustibil din ultima perioadă, şi pe fondul secetei de anul trecut, care a debusolat puţin zona de cereale, pandemia, care a condus la anumite măsuri de protecţie luate de unele ţări membre ale UE pentru populaţie, sigur că alimentele se vor scumpi, pentru că noi importăm foarte multă materie primă. Importăm inclusiv lapte 20-25% (din consum, n.r.), importăm carne de porc aproape 70%, importăm şi carnea de vită, deci depindem de toate aceste lucruri, depindem şi de cursul valutar, care s-a depreciat şi el“, a afirmat Dragoş Frumosu.
Preţul cărnii de porc şi al pâinii ar urma să crească cel mai mult.
“Eu cred că vom avea o creştere medie de 8-10% a preţurilor alimentelor, în maximum 3 luni, cu creşteri mai mari pe alte zone: la carnea de porc şi la preparate de porc cred că vom avea o creştere de 20-25%. În ceea ce priveşte procesatorii, ei au încercat să ţină preţul în loc, nu au avut câştiguri mari.
Şi preţul grâului de panificaţie a început în ultima perioadă să crească.
Se discuta de o creştere de 15-20% înainte de ce se întâmplă cu preţul la energie, deci nu e imposibil ca scumpirea imediată să fie de peste 25%. Poate pare puţin, pentru că la o pâine de 1,5 lei va ajunge la 1,9 lei, maximum 2 lei. La produsele lactate creşterea va fi de 15% fără discuţie”, a estimat Dragoş Frumosu.
Comentează pe FACEBOOK













