Apple lansează în 2025 automobilul electric

Gigantul american Apple intră pe piața mașinilor electrice. Automobilul electric ar urma să fie lansat de Apple în 2025.

Compania își intensifică eforturile în acest sens și își reorientează proiectul în jurul capacităţilor de conducere autonomă, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

În ultimii ani, divizia auto a Apple s-a axat pe crearea unui model cu capacități limitate de auto-conducere, axat pe direcție și accelerare sau pe o versiune cu abilități complete de auto-conducere, care nu necesită intervenție umană.

În acest moment inginerii companiei se concentrează pe a doua opțiune.

Noul șef al diviziei auto, Kevin Lynch, care este și directorul de software Apple Watch face presiuni pentru o mașină cu un sistem complet de conducere autonomă chiar de la prima versiune, au precizat sursele Bloomberg, care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Chipsetul, una dintre cele mai importante piese ale viitorului automobil este aproape finalizată. Acesta se apropie de faza de testare pentru a se vedea exact cum se descurcă.

În acest moment Apple dorește un automobil mai sigur decât cele dezvoltate de companiile auto Tesla şi Waymo.

„Proiectul Titan” a debutat în 2014, când Apple a început să proiecteze de la zero propriul său vehicul, potrivit Reuters

„Este o chestiune de când, nu dacă”, a afirmat analistul Dan Ives de la Wedbush.

În luna decembrie, Reuters anunța că Apple își propunea să producă în 2024 un vehicul de pasageri echipat cu propria sa baterie inovativă.

Comentează pe FACEBOOK