sâmbătă 28 ianuarie 2023
spot_img

Austria nu vrea extinderea Spațiului Schengen

Must read

spot_img

Austria nu vrea extindrerea Spaţiului Schengen. În opinia cancelarului Karl Nehammer acesta „nu funcţionează” și tot acesta a cerut „sprijin deplin pentru Bulgaria şi România şi măsuri concrete din partea Comisiei Europene pentru întărirea protecţiei frontierei externe” a UE.

„Atât timp cât spaţiul Schengen nu funcţionează, şi, spre exemplu, Germania desfăşoară controale la frontiere cu alte state membre Schengen precum Austria, la fel cum procedează şi multe alte state europene, nu putem extinde acest Spaţiu. Veto-ul Austriei rămâne, de aceea, în vigoare, până când situaţia se va schimba fundamental”, a declarat Nehammer, potrivit Agerpres.

Nehammer şi ministrul de interne Gerhard Karner se vor deplasa luni la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia.

Nehammer vrea „sprijin deplin pentru Bulgaria şi România şi, în fine, măsuri concrete din partea Comisiei Europene pentru întărirea protecţiei frontierei externe. Bulgaria trebuie să fie în poziţia de a construi o protecţie a frontierei la fel de robustă ca Grecia. Pentru aceasta, trebuie puse la dispoziţie fondurile necesare din bugetul UE”, a spus cancelarul.

„Trebuie să apăsăm şi mai tare pe frână în privinţa azilului, nu doar în Austria, ci în toată Europa”, a mai pledat şeful guvernului de la Viena.

Potrivit cancelarului austriac este necesară şi o discuție cu preşedintele bulgar Rumen Radev.

„Bulgaria are nevoie de sprijin rapid şi adecvat pentru protecţia frontierei externe cu Turcia. Gardul de frontieră al Greciei poate servi ca model”, a mai spus cancelarul, potrivit comunicatului citat de APA.

Numărul mare de migranţi din Austria arată „că sistemul Schengen este nefuncţional”, iar, „atât timp cât acest sistem şi protecţia frontierelor externe nu funcţionează, nici nu poate exista o extindere”, crede Nehammer.

Nehammer şi Karner vor ajunge în Bulgaria duminică seara. Luni, vor merge împreună cu preşedintele Radev şi ministrul de interne Ivan Demergiev la frontiera cu Turcia. 

Comentează pe FACEBOOK
- Advertisement -spot_img
- Publicitate -spot_img
spot_img
spot_img

Jurnalist.ro