miercuri 12 februarie 2025

Banca Transilvania își bate joc de IMM Invest

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Fonfleul guvernului intitulat IMM Invest, constând în acele credite cu dobânzi zero garantate de statul român, este pe zi ce trece tot mai evident. Postarea ministrului Finanțelor, Florin Câțu, de acum două zile, a fost bomboana pe colivă. Acesta susținea pe Facebook că : „Succesul IMM Invest e incontestabil!” Am decis astazi să încep o campanie fără precedent pe seama acestui program inutil și cu iz electoral, pentru a-l trezi la realitate și pe șeful de la Finanțe. Care, în mod evident, a pierdut contactul cu România reală! Primul studiu de caz este Banca Transilvania, instituția care s-a „marketizat” ca fiind aproape de români, dar care, cel puțin cu acest program, își bate joc de ei..

Ca să nu existe discuții și proteste ale celor de la bancă, vă voi expune aici toată corespondența cu banca, inclusiv înregistrări ale conversațiilor cu cei de acolo. Veți vedea lucruri halucinante și care arată în mod evident sictirul cu care ne tratează domnii de la bancă, atunci când e vorba de programul garantat de Guvern.

Vestea bună, praf în ochi pentru creduli

După acele zile în care programul IMM Invest a debutat în forță cu un site nefuncțional, „piratat” de fantomele internetului, a venit și ziua cea mare. După ce am completat aplicația nu tocmai prietenoasă cu datele firmei, primesc mesajul care înseninează ziua oricărei companii afectată de Covid19. S-a întâmplat la 3 zile de la aplicare, exact de 1 Mai „muncitoresc”, deci am spus, clar, e semn bun! Aveți aici mailul care m-a făcut să cred ca programul Guvernului Orban nu e fonfleu.

În cererea de aplicare nominalizasem banca Transilvania, cea la care mica mea firmuliță avea contul deschis de la bun început. Opțiunea era firească, dacă tot am pornit la drum, poate vom și ieși împreună din criză.
Trece o zi, trec două și cum nu se întâmpla nimic, îmi iau inima în dinți și sun la „doamna de la bancă”, o duduie pe care o știam încă de la deschiderea contului. Femeia îmi injectează și ea o doză de optimism când aude că am fost „Admis” și vine cu primele indicații. Îmi spune că ea s-a mutat între timp la altă sucursală decât cea de la Marriott, unde ne cunoscuserăm, dar mă îndeamnă să îi trimit răspunsul de la IMM Invest, pentru a-l redirecționa. După una caldă, vine și una rece. „O sa mai dureze puțin, întrucât banca încă nu a semnat acordul cu fonduri de Garantare, nu avem încă toate detaliile, dar revenim noi cum se rezolvă”, m-a îmbărbătat. Ceva era putred. Toți oficialii statului român, inclusiv boss-ul de la IMM Invest, cu care mă întâlnisem întâmplător pe stradă cu 3 zile înainte spuneau că totul e semnat și parafat…

Clientu’ nostru, fraieru’ nostru!

Mai trec câteva zile, aud chiar știrea că s-a dat deja primul credit IMM Invest, iar de la ai mei, nicio veste. Pun mâna pe telefon și mai încerc o dată la femeia de legătură. Aceasta se arată surprinsă că nu am fost căutat și promite să mai facă o întrebare. Am cerut ca măcar să mi se spună ce acte să pregătesc, fiindcă nici asta nu știam. Într-un final, la câteva zile după noua mea insistență mă sună un domn pe nume Alin Nicușor Iancu, șef de Agenție la Plaza Mall (asta fiind în celălalt capăt al Bucureștiului, față de banca unde aveam deschis contul)! Mă liniștește spunând-mi că totul este digitalizat (doar era pandemie!) și că vom rezolva totul on-line. La 3 zile după acea discuție, pe 19 mai, primesc de la el și mailul cu ce ar trebui să conțină dosarul. Așa că mă pun pe treabă!

Scot bilanț, balanță, un certificat fiscal de la Anaf, unde oricum digitalizarea e poveste și se mișcă ăia ca ochiul mortului , Certificat de înregistrare și cam tot ce specificase mailul cu pricina. Mai puțin ceva ce se numea „detaliere a impactului Covid asupra activității companiei dvs”. Le trimit toate pe mail omului și precizez că aș vrea să știu cum să fac povestea cu impactul Covid. Cum firma era de publicitate, adică domeniul ăla de care vorbea guvernul că e pe lista celor afectate, mă gândeam că nu sunt prea multe de spus. Dar cum pe partea de literatură stau bine, n-aveam mari probleme și să le scriu vreo duzină de pagini despre cum gâfâie toți clienții mei din piață, cărora mi-e și rușine să le mai tai facturi în asemenea vremuri.
Nicușor al meu nu dădea niciun semn de viață, așa că profit că aveam în mail numărul lui de contact și mai fac o încercare. Noroc pe mine, răspunde din prima… Dar cam atât! Mă pune la punct spunându-mi că e volum mare de muncă, dar că mă sună el a doua zi, ca să îmi explice cum să fac povestea cu Covidul. Era undeva la sfârșitul lui mai și de atunci, lanțul nostru de iubire s-a rupt… Nu tu telefon, nu tu răspuns la mail.

Declarațiile lui Câțu au pus capac

După o lună și ceva, mi-am luat gândul de la creditul cu dobânda zero. Până luni când îl aud pe Câțu cu succesul teribil al programului. A fost prea mult! Am avut senzația că cineva ne ia de proști! Așa că îi dau un mail radical lui Nicușor al meu, în care îi spun că am senzația că banca mea mă ia de fraier și că vreau să mă mut cu totul de la ei. Am invocat cele 5-6 mailuri la care nu am primit răspuns și promisiunea lui telefonică cum că voi fi sunat a doua zi, de la care trecuse „doar” o lună de zile…
Ce a urmat este incredibil! Am înregistrat a doua convorbire, fiindcă am crezut că sunt la camera ascunsă. O aveți integral aici:

Dacă cumva nu ați înțeles, vă explic pe scurt. Cei de la Banca Transilvania chiar ne iau de proști! După 2 luni de la aplicare mi se spune că dosarul este respins?!!! De când, cum?! Nu mă informase nimeni… Motivul: au analizat cei de la bancă faptul că anul trecut am avut doar vreo 8500 de lei profit!
„Așa, și există un plafon sub care nu poți aplica?!”, întreb siderat. Nu de alta, dar nici Câțu, nici Orban, nici nimeni nu menționaseră că IMM Invest ar fi doar pentru miliardari?! Mi se explică faptul că nu e limită, însă din analiza băncii rezultă că e posibil să nu pot plăti ratele!
De aici trag concluzia că vorbim pe limbi diferite. Păi fix pentru asta s-a creat programul IMM Invest! Pentru cei care au capacitate mică de rambursare, pe care i-a pus în cap coronavirusul și cărora le dă statul o șansă să iasă la liman, garantând pentru ei! Altfel, ce și pentru cine ar garanta statul și ar ține dobânzile pe zero?! Se pare că la Banca Transilvania, IMM Invest e doar pentru bogătași..

Colac de salvare la „cămătarii băncii”

Țineți-vă bine că mascarada nu se oprește aici! Nicușor al meu, băiatul de la bancă ce tocmai îmi stricase ziua mă sună din nou să îmi dea alternativă! Parcă am simțit, așa că l-am înregistrat!
Cu un tupeu fantastic, omul îmi spune că pot totuși primi creditul visat. Evident, cu niște dobânzi mult mai mari! „O altă soluție pe care v-o ofer este un credit prin BT Mic”…
Între timp m-am documentat și eu ce voia Nicușor al meu sa îmi ofere. „BT Mic” ăsta este INF-ul Băncii Transilvania, adică o variantă mai spălată a firmelor alea care umblă pe la ușile oamenilor să le ofere credite cu buletinul. Și care te jupoaie apoi cu dobânzi mult mai mari decât cele pe care le poți duce. Consultând site-ul BT am văzut că dobânzile practicate de acest IFN sunt mult mai mari decât cele bancare!
Asta chiar e nesimțire! Deci pentru un credit cu dobânda Zero și garantat de statul român nu mă calificam, dar pentru „cămătarii” băncii picam mănușa! Probabil că zecile de mii de români care au picat de fraieri în plasa povestii cu IMM Invest sunt la fel de buni de jumulit!
Ca să le arăt celor de la Banca Transilvania că nu ne pot lua de proști, am început să sap adânc la temelia lor. Promit să nu mă  opresc, până nu le scot toată mizeria de sub preș. O să fac asta pentru fiecare român păcălit de acești bancheri hulpavi, chiar dacă voi duce un război de gherilă cu ei.
Deocamdată vă dau cifrele reale, ca să știe toți românii cum stau. La Transilvania au depus dosare pe IMM Invest aproximativ 25.000 de firme! Până acum, „experții” băncii au dat verde doar pentru circa 4.000 și deja se plâng pe la ușa guvernului că vor o majorare de buget. Știți ce însemna asta?! Că băieții și-au rezolvat prietenii aleși pe sprânceană, ăia care au cerut bani mulți, iar de micile firme cu adevărate probleme financiare i-a durut în cot. Au tocat bugetul pe 20 la sută din cereri, ale celor care solicitau milioane de euro. Tipic românesc!
Întrebarea este, dacă bătaia asta de joc e instrumentată doar de către Banca Transilvania sau este făcută la ordinul și cu complicitatea statului român prin păcăleala numită IMMInvest?! Promit să aflu și asta!

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro