Bilanț Covid-19. Amenzi de 71.000 de lei în 24 h

Bilanț Covid-19. Amenzi de 71.000 de lei în 24 h

Autoritățile române anunță, miercuri, 196 noi cazuri de îmbolnăvire, totalul fiind 17.387. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.356 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, până acum, 1.141 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 198 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 11.050 de  persoane. Alte 30.645 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 332.487 de teste.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 127 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 71.000 de lei.

Situația pe județe:

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate

1.

Alba

274

2.

Arad

697

3.

Argeș

223

4.

Bacău

453

5.

Bihor

518

6.

Bistrița-Năsăud

309

7.

Botoșani

691

8.

Brașov

646

9.

Brăila

19

10.

Buzău

148

11.

Caraș-Severin

110

12.

Călărași

77

13.

Cluj

532

14.

Constanța

265

15.

Covasna

229

16.

Dâmbovița

240

17.

Dolj

172

18.

Galați

548

19.

Giurgiu

210

20.

Gorj

96

21.

Harghita

90

22.

Hunedoara

617

23.

Ialomița

336

24.

Iași

388

25.

Ilfov

434

26.

Maramureș

85

27.

Mehedinți

97

28.

Mureș

659

29.

Neamț

841

30.

Olt

53

31.

Prahova

83

32.

Satu Mare

58

33.

Sălaj

77

34.

Sibiu

470

35.

Suceava

3.469

36.

Teleorman

118

37.

Timiș

494

38.

Tulcea

128

39.

Vaslui

149

40.

Vâlcea

28

41.

Vrancea

546

42.

Mun. București

1.674

43.

36

TOTAL

17.387

 

Comentează pe FACEBOOK