Deși riscul apariției unor forme severe de Covid-19 a „scăzut dramatic”, miliardarul Bill Gates crede că va urma o nouă pandemie. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat CNBC, vineri, la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen.
Bill Gates crede că noua pandemie va fi provocată de un alt patogen, care nu face parte din familia coronavirusurilor. Potrivit acestuia, deși s-au făcut progrese în domeniul sanitar, este nevoie să fie făcute investiții în acest domeniu.
„Vom avea o altă pandemie. Data viitoare va fi un agent patogen diferit”.
La doi ani de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, cele mai grave efecte s-au estompat. O mare parte din populație a dobândit imunitate, iar varianta Omicron provoacă forme ușoare de boală.
Mulți au căpătat imunitate după ce s-au infectat.
„Virusul a făcut o treabă mai bună de a ajunge la populația întregii lumi decât am făcut-o noi cu vaccinurile.
Șansele de apariție a formelor severe, asociate în principal cu vârsta înaintată și obezitatea sau diabetul, aceste riscuri sunt acum reduse dramatic prin expunerea la infecție”, a spus Gates.
Este deja „prea târziu” pentru a atinge obiectivul Organizației Mondiale a Sănătății de a vaccina 70% din populația globală până la jumătatea anului 2022, crede Bill Gates.
Lumea ar trebui să se miște mai repede în viitor pentru a dezvolta și a distribui vaccinuri. Gates le solicită guvernelor să investească de acum, pentru a fi pregătite pentru o nouă pandemie.
„Data viitoare ar trebui să încercăm să vaccinăm populația în șase luni, nu în doi ani”, a spus Gates.
Comentează pe FACEBOOK