Scandalul privind acordarea burselor de merit unor elevi cu medii sub 5 a ajuns la premierul României. Marcel Cioalcu spune că așa ceva este inadmisibil și cere soluții imediate din partea Ministerului Educației.
”Am văzut situaţia total anormală prin care s-a ajuns ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. Aşa ceva este inadmisibil”, a spus premierul în şedinţa de Guvern, potrivit news.ro.
Şeful Executivului a arătat că a avut o discuţie cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, dar şi cu sindicatele din educaţie, pe acest subiect.
”Am discutat cu doamna ministru Deca şi cu sindicatele. Şi aştept cât mai repede o soluţie prin care bursa de merit să reflecte performanţa şcolară”, a spus Ciolacu.
Cum argumentează Ministerul Educației aceste situații bizare
„Ideea este următoarea: copiii performează atunci când intră într-un soi de competiţie sănătoasă, întâi cu sine şi apoi cu cei pe care îi au în jurul lor, cu colegii lor de clasă. Ideea este nu să comparăm medii, care, de altfel, arată foarte diferit de la o şcoală la alta, ci să îi susţinem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă. Asta înseamnă că va exista o competiţie, din nou, cu fair play, sănătoasă, în interiorul fiecărei clase, pentru acei primi 30% care iau bursa de merit, asta înseamnă că, în fiecare an, ei îşi vor depăşi întâi propriile limite şi apoi vor intra în un soi de competiţie unii cu ceilalţi, ceea ce împinge în sus întregul corp al elevilor din România”, a declarat Ligia Deca anterior, la TVR Info, potrivit adevarul.ro.
Comentează pe FACEBOOK