România se află acum în scenariul doi imaginat de autorități (26-100 pacienți), a anunțat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru.
Pe primul loc rămâne tot prevenția, spune acesta, precizând totodată că la Ministerul Sănătății au fost sistate toate audiențele.
”Scenariul 2 implică prevenţia, dar şi depistarea contacţilor şi pregătirea pentru scenariile 3 şi 4. (…) Scenariul 2 presupune 26 – 100 cazuri, transmitere în comunitate, dar sporadică, importantă rămâne prevenţia. În scenariul 3 începe un triaj epidemiologic la fiecare spital – boli de bază şi epidemiologic. Rugăm pacienţii şi colegii la calm si la un triaj cât mai corect”, a spus Nelu Tătaru.
În România sunt, până la acest moment, 31 de persoane testate pozitiv cu coronavirus. Ultima victimă este o femeie din București, în vârstă de 43 ani, contact al pacientului care a fost internat în Spitalul Gerota. Este vorba despre fostul șef din Poliția Capitalei care a mințit autoritățile cu privire la istoricul deplasărilor sale, după cum a scris, în premieră, Jurnalist.ro AICI
Aceasta este a șasea persoană infectată de bărbatul contaminat cu COVID-19, care a fost internat la Spitalul Dimitrie Gerota din Capitală.
Potrivit primelor informații, femeia infectată cu coronavirus ar fi medic la Spitalul Gerota.
„Toți cei 31 sunt în stare stabilă, inclusiv femeia însărcinată. Nici unul nu e cu suport respirator.
Putem gestiona tot ce înseamnă cazuri.
Laboratoarele au teste, au kituri, există suficienți profesioniști, nu a clacat nimeni.
Haideți să nu aglomerăm camerele de gardă inutil, s-au limitat internările și operațiile care nu sunt urgente.
Fiecare manager de spital a început pregătirea spitalelor pentru scenariile 3 și 4”, a spus Tataru.
Ministerul Sănătății a activat medicii proaspăt specialiști din promoția 2019 prin contracte de prestări servicii, sunt angajați la DSP-uri.
„Rămân de bază măsurile de precauție. Izolarea e o prevenție. 80% din cazuri sunt asimptomatice, ei sunt cei care răspândesc virusul.
Ține de noi respectarea regulilor”, a mai spus Tataru.
Comentează pe FACEBOOK