luni 25 septembrie 2023

COVID-19. 14.499 de cazuri / Peste 6.000 vindecate

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Autoritățile anunță, joi, încă 392 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. Bilanțul total a ajuns la 14.499.  Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.144 au fost declarate vindecate şi externate. 

Totodată, până acum, 876 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În Suceava sunt 3.111 cazuri, iar în Bucureşti 1.429. După judeţul Arad, şi judeţul Neamţ a trecut de pragul de 600 de cazuri.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 234 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 14.142 de  persoane. Alte 20.841 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 226.613 de teste.

Deși declarate neconstituționale, autoritățile anunță că au dat, în ultimele de 24 de ore, amezi la 3.055 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.110.730 de lei.

Numărul de cazuri confirmate pe judeţe, potrivit raportărilor Institutului Naţional de Sănătate Publică, se prezintă astfel:

* Alba – 223 cazuri

* Arad – 655

* Argeş – 164

* Bacău – 348

* Bihor – 478

* Bistriţa Năsăud – 247

* Botoşani – 560

* Braşov – 532

* Brăila – 18

* Buzău – 54

* Caraş Severin – 108

* Călăraşi – 61

* Cluj – 455

* Constanţa – 247

* Covasna – 209

* Dâmboviţa – 126

* Dolj – 135

* Galaţi – 441

* Giurgiu – 148

* Gorj – 74

* Harghita – 22

* Hunedoara – 556

* Ialomiţa – 274

* Iaşi – 307

* Ilfov – 336

* Maramureş – 67

* Mehedinţi – 75

* Mureş – 573

* Neamţ – 617

* Olt – 48

* Prahova – 73

* Satu Mare – 53

* Sălaj – 45

* Sibiu – 387

* Suceava – 3.111

* Teleorman – 93

* Timiş – 464

* Tulcea – 65

* Vaslui – 130

* Vâlcea – 26

* Vrancea – 397

* Bucureşti – 1.429. 

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -" "
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro