Covid-19. Numărul vindecaților, peste cel al cazurilor active

Covid-19. Numărul vindecaților, peste cel al cazurilor active

Grupul de Comunicare Strategică anunță, marți, alte 190 de cazuri de îmbolnăvire au fost confirmate, totalul fiind 15.778. Dintre acestea, 7.685 de persoane au fost vindecate.

Totodată, până acum, 991 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au murit. Aproape 90% dintre ele aveau multiple comorbidități. Așa cum arată JURNALIST.RO într-o serie de anchete, oamenii nu mai sunt tratați de bolile grave de care suferă pe motiv de COVID-19. Citește AICI mărturisirile șocante ale bolnavilor.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 238 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 14.923 de  persoane. Alte 19.007 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 269.183 de teste.

Iată situația pe județe:

 

 

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate

1. Alba

250

2. Arad

680

3. Argeș

181

4. Bacău

388

5. Bihor

489

6. Bistrița-Năsăud

272

7. Botoșani

622

8. Brașov

578

9. Brăila

19

10. Buzău

83

11. Caraș-Severin

109

12. Călărași

64

13. Cluj

514

14. Constanța

252

15. Covasna

222

16. Dâmbovița

152

17. Dolj

150

18. Galați

519

19. Giurgiu

205

20. Gorj

82

21. Harghita

24

22. Hunedoara

568

23. Ialomița

296

24. Iași

325

25. Ilfov

379

26. Maramureș

71

27. Mehedinți

82

28. Mureș

608

29. Neamț

773

30. Olt

51

31. Prahova

78

32. Satu Mare

54

33. Sălaj

51

34. Sibiu

424

35. Suceava

3.283

36. Teleorman

106

37. Timiș

472

38. Tulcea

90

39. Vaslui

135

40. Vâlcea

26

41. Vrancea

465

42. Mun. București

1.528

43.

58

                                       TOTAL

15.778

Comentează pe FACEBOOK