‘Cum se fabrică’ medicii în România: Costă doar 6.000 euro

‘Cum se fabrică’ medicii în România: Costă doar 6.000 euro

În plină criză medicală aflăm că, la Facultatea de Medicină și Farmacie din București, contra sumei de 6.000 de euro, ești admis în anul I și dacă ai picat examenul de admitere.

Ștacheta academică este la un nivel foarte jos în mai toate universitățile din țară, dar regulile nu mai sunt aplicate nici măcar la Medicină, ceea ce arată foarte multe despre sistemul educațional din România.

Mai exact, candidații care au reușit să obțină un 5 chinuit la examen și au avut în cont mii de euro, au fost bineveniți la UMF Carol Davila.

Potrivit NewsWeek, în anul universitar 2020 – 2021, la Facultatea de Medicină din cadrul Universității de medicină și Farmacie „Carol Davila”, au fost admiși 710 de candidați, ultima medie fiind 8,00. Alți 205 candidați au intrat pe locurile cu taxă (9.000 lei/an), ultima medie fiind 7,5.

Alți 190 de candidați care au luat un 5 chinuit, dar aveau bani în cont, au fost și ei admiși.

În goana după bani, Universitatea de Medicină a admis un candidat cu nota 5 și care a achitat suprataxa de 6.000 de euro, dar a repins un alt candidat cu nota 7,50 dar fără posibilități financiare”, arată sursa citată.

Astfel, la UMF s-au generat venituri de 1,14 milioane euro doar din achitarea acestei taxe.

Și în anul universitar 2019/2020 a existat această suprataxă.  Ea este plătită și de studenții care sunt, acum, în anul al II-lea și care au picat examenul de admitere în 2019.

Universitatea de medicină nu a dorit să comenteze situația.

Comentează pe FACEBOOK