Din pensiile speciale ar putea fi plătite 610.000 de pensii de rând

Din pensiile speciale ar putea fi plătite 610.000 de pensii de rând

Pensiile speciale rămân un subiect tabu în rândul celor aflați la conducerea României. Toată lumea știe, dar nimeni nu s-a atins până acum de acești bani primiți de 185.000 de ‘aleși’. Acestora li se adaugă alți 4,7 milioane de pensionari de rând și 1,25 milioane bugetari.

Revenind, dintre cele 185.000 de pensii speciale, 9.300 sunt încasate de civili. Respectiv magistraţi, grefieri, diplomaţi, parlamentari, foşti funcţionari ai Curţii de Conturi şi foşti piloţi din aviaţia civilă. 

Aproape 76.000 de pensii aparţin militarilor, iar 100.000 revin poliţiştilor sau angajaţilor din structuri asimilate.  

Statul cheltuie peste 840 de milioane de lei/lunar cu pensiile speciale, potrivit economistului USR Claudiu Năsui.

Doar anul acesta,  statul a cheltuit 3.29 de miliarde de lei cu pensii speciale.

Cum pensia de rând are o valoare medie de 1.378 lei, potrivit ultimelor statistici ale Casei Naţionale de Pensii Publice, înseamnă că cele peste 840 de milioane de lei alocate pensiilor speciale ar ajunge pentru plata a 610.000 de pensionari.

Deși discuțiile despre desființarea pensiilor speciale sunt ignorate, discuțiile despre creșterea impozitelor de anul viitor sunt încurajate.

Schema e cunoscută. Mai întâi politicienii explodează cheltuielile statului, apare deficitul, după care vin către mediul privat și impun creșteri de taxe și impozite. În final toți banii provin din munca economiei reale”, scrie Năsui pe Facebook.

Cu toate că de 6 luni avem un nou guvern și traversăm o pandemie, nici măcar acum nimeni nu pare să miște vreun deget împotriva pensiilor speciale. Proiectul USR de desființare a pensiilor speciale a fost contopit cu un proiect vădit neconstituțional al PNL și respins de CCR. În prezent avem un proiect de impozitare a pensiilor speciale cu 90%.”, adaugă el.

 

Comentează pe FACEBOOK