Aerul care ucide. România, ultimatum în privința POLUĂRII
România are la dispoziţie 4 luni ca să remedieze deficienţele privind calitatea aerului. Asta au transmis reprezentanții Comsiei Europene, într-o scrisoare, Executivului de la București.
Se deschide astfel, formal, procedura de infringement, transmite Agerpres.
„Comisia Europeană cere României să respecte cerinţele Directivei 2008/50/ECon referitoare la calitatea aerului înconjurător, un aer mai curat pentru Europa şi o evaluare fiabilă, şi să informeze opinia publică şi să raporteze în privinţa gravităţii poluării aerului. În special, România nu a reuşit să respecte limitele maxime admise de dioxid de azot (NO2 ) în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, şi nu a luat măsurile adecvate pentru a păstra cât mai scurte posibile perioadele în care s-au înregistrat depăşiri, precizează Executivul comunitar. De asemenea, Comisia Europeană caută să clarifice monitorizarea adecvată a concentraţiilor de dioxid de azot (NO2) în Bucureşti. Concentraţiile ridicate de dioxid de azot pun în pericol sănătatea oamenilor”, precizează sursa citată.
Amintim că la data de 30 aprilie, România a fost condamnată de Curtea de Justiţie a UE pentru poluarea din Bucureşti.
Concret, România este acuzată că nu a luat măsuri pentru a combate poluarea cu particule în suspensie PM 10.
De altfel, și de când a izbunit epidemia de coronavirus sunt înregistrate cote ridicate de poluare în București. Astfel se arată că nu traficul este problema poluării în București.
Comentează pe FACEBOOK