joi 22 februarie 2024

OFICIAL. Când se dau Evaluarea Națională și BAC-ul

CITEȘTE ȘI:

- PUBLICITATE -spot_img

Ministrul Monica Anisie a anunțat, luni, datele la care vor începe examenele pentru elevii de clasa a VIII-a și a XII-a.

Astfel, Evaluarea Națională începe în 15 iunie, iar Bacalaureatul în 22 iunie cu probele scrise.

Anisie a mai precizat că ceilalți elevi nu vor reveni la școală până în septembrie. Lor li se vor încheia mediile cu notele existente și fără a mai da teze.

Evaluarea Națională și Bacalureatul se vor susține în conformitate cu noua programă, pe care deja Ministerul Educației a transmis-o, și respectând calendarele comunicate deja. Practic, Evaluarea Națională se va susține începând cu data de 15 iunie, iar la examenul de Bacalaureat noutatea va fi că va începe cu probele scrise, în data de 22 iunie, și va continua cu probele pentru competențe. Calendarul va fi comunicat ulterior. Pentru cei care susțin examenele de certificare, pentru învățământul profesional și profesional – dual, dar și postliceal, vor fi realizate aceste examene numai pe bază de proiect, iar proba practică va fi echivalată”, a subliniat Monica Anisie, ministrul Educației Naționale.

Materia pierdută din acest semestru se va recupera în anul școlar viitor, a mai precizat Anisie.

Anunțul acesteia vine după ce Klaus Iohannis a menționat că școala nu se reia până în luna septembrie.

Comentează pe FACEBOOK
- PUBLICITATE -spot_img
- Publicitate -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img
- PUBLICITATE -spot_img

Jurnalist.ro