Ediţia de anul acesta a festivalul de film DaKINO, a 29-a a evenimentului, nu va avea loc. Motivul este subfinanțarea ‘cronică’, au anunţat organizatorii printr-un mesaj publicat pe Facebook.
„Așa au arătat sălile la Festivalul nostru în ultimii ani- public numeros & interesat de propunerile noastre- ceea ce ne-a bucurat și ne-a obligat în aceeași măsură. Organizarea unui astfel de festival presupune o finanțare adecvată, cu sprijinul atât al partenerilor de stat cât și al celor privați. Deși bugetul festivalului nu a fost pe măsura reală a nevoilor noastre, am reușit să organizăm ultimele două ediții ale DaKINO fără să renunțăm la principiile noastre. Sub-finanțarea deja cronică a Festivalului ne obligă să anunțăm astăzi, cu regret, că ediția din 2020 a DaKINO nu va putea avea loc.
După 28 de ediții, însă, Festivalul Internațional de Film DaKINO nu trebuie să se oprească.
Sperăm să vă anunțăm, tot aici, cea de-a 29-a ediție în 2021″, scriu organizatorii pe Facebook.