duminică 14 august 2022
spot_img

Florin Cîţu îl atenţionează public pe Virgil Popescu

Must read

spot_img

Președintele PNL, Florin Cîţu, îl atenţionează pe Virgil Popescu, după apelul ministrului Energiei pentru români să nu îşi plătească facturile până nu sunt corectate.

Popescu a declarat la DC News că românii care nu primesc facturile compensate ar trebui să nu le plătească până acestea nu sunt corectate de către furnizori.

”Dacă a spus aşa ceva, sper să vină să corecteze. Nu se poate să nu plăteşti factura. Aşa ceva nu se poate face”, a spus Cîţu, potrivit News.ro.

El a arătat că trebuie să fim foarte atenţi dacă îi îndemnăm pe oameni să nu plătească factura, pentru că ”nu vor mai plăti taxe şi e complicat”.

”Eu zic să respectăm legea. Guvernul are datoria să găsească, dacă sunt facturi greşite, iar prin instituţiile statului să meargă şi să-i sancţioneze pe cei care au greşit”, a mai afirmat Florin Cîţu. 

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirma, marţi, după şedinţa conducerii PNL, că acei consumatori casnici care au primit facturi calculate greşit nu ar trebui să plătească până când când nu li se reface factura.

„Evident, dacă vine următoarea factură şi aceea nerefăcută, eu cred că până la urmă se poate merge la retragerea licenţei acelui furnizor care nu respectă legea, pentru că nu poţi să te joci cu nervii oamenilor”, a spus Popescu.

Comentează pe FACEBOOK
- Advertisement -spot_img
- Publicitate -spot_img
spot_img
spot_img

Jurnalist.ro